Breaking news

Băsescu îi cere lui Ponta să concedieze miniștrii penali și să grăbească numirea procurorilor șefi

loading...

Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care îi cere să dea afară miniștrii penali cu dosarul pe rol și să grăbească numirea procurorului general și pe cel al DNA.

basescu antonescu pontaPreședintele României a trimis o scrisoare lui Ponta și una lui Crin Antonescu . Băsescu le cere celor doi să grăbească numirea procurorilor generali și să dea afară din guvern, respectiv parlament, miniștrii și parlamentarii penali și pe cei declarați incompatibili de către ANI.

În replică la aceste solicitări, Ponta a spus că scrisoarea pe care şeful statului, Traian Băsescu, le-a transmis-o lui şi preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, face parte dintr-un joc de ping-pong, arătând că el se pricepe la ping-pong, şi nu la poker.

Printre cerinţele lui Băsescu în scrisoare se numără:

– Îndepărtarea imediată din Guvern a miniştrilor cu dosare penale, precum şi asigurarea că niciun ministru declarat incompatibil de ANI nu va mai fi menţinut în Guvern

– Reluarea discuţiilor în parlament despre statutul deputaţilor şi senatorilor.

– Susţinerea în faţa Parlamentului a necesităţii de încetare a mandatelor aleşilor care fac obiectul unor hotărâri negative în materie de integritate sau al unor condamnări pentru acte de corupţie

– Apel către Guvern pentru obţinerea unor rezultate concrete în ceea ce priveşte restabilirea respectului faţă de statul de drept şi independenţa sistemului judiciar

La toate aceste solicitări, Ponta a spus: Dacă ne referim la Schengen, nu sunt de acord să fie asociat cu MCV. Pe Schengen trebuie să se ia o decizie, privind aderarea în trepte(…). România îndeplineşte condiţiile. Ce se întâmplă cu statutul sau ce fac parlamentarii sunt lucruri care nu ţin de Guvern(…). Despre domnul Fenechiu, singurul ministru trimis în judecată, am mai discutat cu preşedintele chiar înainte să-l numesc şi vă reamintesc că preşedintele e cel care i-a semnat decretul“, a adăugat Victor Ponta. În privinţa şefilor de la Parchetul General şi de la DNA, domnul preşedinte ştie foarte bine, conform legii, ministrul Justiţiei are o procedură pe care trebuie să o prezinte cu Secretariatul General al Comisiei Europene(…). S-a făcut o procedură prin care domnul preşedinte i-a respins pe cei doi.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că preşedintele Traian Băsescu le-a scris lui, ca preşedinte al Senatului, şi premierului Victor Ponta legat de numirea procurorului general şi a şefului DNA şi a arătat că nici el nici prim-ministrul nu au atribuţii în această privinţă.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata