Breaking news

Antonescu, atac dur la Ponta, din cauza proiectului Roșia Montană. USL se zgâlțâie din toate balamalele

loading...

Roșia Montană încaieră liderii USL. Crin Antonescu a declarat marți seară la Realitatea TV, că este evident că PSD susţine proiectul Roşia Montană și i-a cerut premierului să spună tuturor ce riscă România dacă nu aprobă exploatarea.

antonescu si pontaCrin Antonescu l-a atacat dur pe Victor Ponta din cauza ambiguității premierului cu privire la Roșia Montană. Liderul PNL îi cere premierului explicații publice cu privire la despăgubirile pe care ar trebui să le plătească statul român, firmei canadiene, dacă exploatarea de la Roșia Montană nu este aprobată de Parlament.

Că despăgubiri îngrozitoare pândesc statul român: ar trebui să ştim cu toţii, opinia publică, despre ce despăgubiri este vorba. De unde decurg aceste despăgubiri? Că eu nu am habar. Mie niciodată premierul Ponta nu mi-a spus ce riscăm noi, ca despăgubiri, statul român, dacă nu executăm acest proiect. Păi, dacă sunt despăgubiri, atunci primul-ministru ar trebui să fie campionul acestui proiect, venind în Parlament, pledând pentru el şi explicând cât ne costă dacă nu-l facem şi cum am ajuns în situaţia asta”, a declarat Antonescu.

Invitat marți seară la emisiunea ”Realitatea la raport”, de la Realitatea TV, Crin Antonescu a continuat atacul la adresa PSD și a lui Victor Ponta: Mie mi-a devenit foarte clar care e poziţia PSD-ului. Este evident de susţinere a acestui proiect. Am înţeles-o într-un târziu şi indirect. Este treaba PSD-ului, nu e treaba mea, nu îmi permit eu să cer PSD-ului cum să facă aceste lucruri. Treaba mea însă e următoarea: Mari decizii politice nu se iau pe sub masă. A ieşit o majoritate în Parlament, 13 de colo, 7 de acolo, 5 de acolo. Cel puţin PNL asumă o poziţie, nu e nicio supărare că partenerii noştri au o alta, dar vrem ca lucrurile să fie cât se poate de clare.

Antonescu a spus că el nu a lansat niciun atac la adresa PSD ci doar a adresat întrebări: Am întrebat dacă PSD asumă o poziţie politică faţă de acest prouiect. Ce atac e acesta? De această dată, decizia care s-a şi luat la nivelul USL este că vine proiectul în Parlament şi fiecare grup parlamentar sau fiecare parlamentar individual votează cum doreşte. NU am avut o decizie politică pe USL. 

Ponta a declarat, marţi, că a discutat cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, toate aspectele care ţin de acest subiect, precizând că respectă “decizia politică” a liberalilor.

Marți, comisiile juridică și de administrație public din Senat au dat un vot negativ, proiectului Roșia Montană. Astfel că legea are toate șansele să fie respinsă de plenul Senatului.

Toate aceste declarații contradictorii ale liderilor USL, denotă tensiunea din sânul alianței care nu mai are mult și se rupe.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata