Alina Gorghiu și-a dat demisia din funcția de Președinte PNL după eșecul de la parlamentare

loading...

Alina Gorghiu a declarat luni într-o conferință de presă, faptul că își va depune mandatul de la conducerea partidului ca urmare a rezultatului înregistrat la alegerile parlamentare din 11 decembrie, când PNL a luat doar 20% din voturi.

alina gorghiu - presedinte pnlAlina Gorghiu a fost nevoită să își dea demisia după eșecul de la parlamentare.

“A fost o onoare pentru mine să fiu președintele PNL doi ani. A fost o onoare să colaborez cu toți din interiorul partidului, cu colegii mei și o să-i asigur că o să fac asta în continuare indiferent de poziția pe care o voi ocupa în PNL. Am avut încă de ieri discuții constante cu colegii mei de partid, cu liderii din teritoriu, cu conducerea centrală și i-am informat că pentru mine nu există alt gest decât cel al depunerii mandatului. (…) Sunt și alți lideri din conducerea partidului care își asumă aceeași atitudine ca cea pe care v-am descris-o ulterior.Cred că în continuare oferta PNL în ceea ce privește lista de candidați și programul de guvernare a fost una bună, însă votul covârșitor s-a dus înspre PSD. Dați-mi voie să recunosc victoria PSD. Au un program de guvernare care presupune multe promisiuni, un program de guvernare pe care PNL, din opoziție, se va asigura că viitorul guvern îl va duce la îndeplinire. Vom face opoziție, o opoziție curată, fermă “, a spus Gorghiu, într-o conferință de presă.

Luni, la ora 18.00, Alina Gorghiu va avea o discuție cu liderii din 20 de filiale cu rezultate peste media națională și că Biroul Politic Național al PNL se va reuni marți, unde va propune convocarea Convenției Naționale pentru luna februarie.

988 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*