2 miliarde lei pentru fiecare deputat PDL ca să nu plece din partid

Conducerea PDL  a decis să cumpere fidelitatea și încrederea parlamentatilor din propriul partid prin mituirea acestora cu câte 2 miliarde lei pentru fiecare, bani proveniţi de la Guvernul României, condus de Emil Boc.

smsParlamentarii PDL au fost anunțați de ”pomana electorală” a Guvernului printr-un sms trimis de liderul de grup Mircea Toader. Guvernul a decis să aplice această strategie cu parlamentarii PDL pentru a-i determina să votee împotriva moțiunii de cenzură din toamnă, inițiată de PSD.

Ne-au aruncat un praf în ochi, să ne mai ţină puţin de vorbă, până după evaluarea de la 1 septembrie. Vor să uităm că în cele două luni de graţie acordate, premierul şi echipa sa nu numai că n-au făcut nimic, ci şi-au dovedit şi mai mult incompetenţa” a declarat pentru Adevărul deputatul Mihail Boldea.

Când vine vorba de bani, chiar semnatarul mesajelor prin care deputaţii erau îndemnaţi să facă liste de investiţii, Mircea Toader, ridică din umeri.  „Eu i-am pus să facă listele de investiţii, dar n-am făcut o analiză a lor, le-am dat mai departe, premierul Emil Boc trebuie să găsească o soluţie. Cred că se vor face socoteli la fiecare minister de unde se pot lua bani pentru aceste investiţii şi vom vedea”, a declarat Toader.

Şeful deputaţilor PDL a adăugat că nu ştie dacă la rectificarea bugetară s-au alocat bani pentru proiectele subalternilor săi, misiunea sa încheindu-se odată cu trimiterea mesajelor.

După îndemnul şefului de grup, deputaţii s-au grăbit să înşire liste consistente, unele cu investiţii chiar şi de un milion de lei, deşi indicaţiile fuseseră în limita a 200.000 de lei. Alţii şi-au păstrat priorităţile de la începutul anului, gândindu-se că banii vor veni, oricum în 2011.

1 comentariu   | 282 vizualizari


Citeste si...

1 Comment »

  1. Prof.Gh.C.Dinulescu-Campina

    Mircea Toader, escrocul de serviciu, intodeauna nu stie nimic. El doar transmite ce ii spun sefii…
    El stie numai ce grozavii fac cei din opozitie. Mai stie ca medicii din Galati au salarii de peste 40 de milioane, fara a le mai socoti spagile zilnice de cca. 10 milioane de lei pentru fiecare interventie chiorurgicala; asa ca “Sa nu-i plangem noi pe medici!” Este foarte posibil ca aceste lucruri sa fie intradevar reale; stie el moluscosul ce stie.

    comment-bottom

Leave a comment

*


Statistici web
meditatii matematica web hosting fii reporter exclusivNEWS