Breaking news

Mirela Boureanu Vaida s-a înscris la Eurovision România 2014 – VIDEO

loading...

Mirela Boureanu Vaida, gazda emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”,  vrea să reprezinte România, în luna mai în Danemarca la Eurovision.

mirela vaida - eurovisionMirela Boureanu Vaida s-a înscris la Selecția Națională Eurovision 2014 și așteaptă să vadă dacă se numără printre cele 12 piese finaliste care se vor bate pentru biletele de Copenhaga.

Numele de scenă cu care va participa în competiţie este Vaida, iar piesa, „One more time” este o melodie de stare, de linişte, ce aduce aminte de poveşti, de lumea boemă, chiar de Parisul interbelic, fiind o piesă care se simte, se transmite, abia apoi se cântă, după cum Mirela Vaida a declarat.

Toată această poveste a început dintr-o joacă, în momentul în care Mirela şi-a dorit foarte mult o piesă proprie pentru că toată lumea o întreba când va veni momentul lansării unui album. Se pare că întâlnirea cu Bogdan Taşcău, compozitor şi producător, şi cu echipa casei de producţie Code a purtat noroc pentru că piesa „One more time” i s-a potrivit mănuşă prezentatoarei reality show-ului „Mireasă pentru fiul meu”.

Am simţit că mi se potriveşte atât datorită liniei melodice, armoniei, melancoliei, cât şi nostalgiei pe care o simt ori  de câte ori o ascult”, mărturiseşte Mirela Vaida.

Muzica a fost prima iubire a Mirelei, prima chemare, cea care i-a dat totul fără să ceară nimic în schimb, i-a dat nenumărate satisfacţii ori de câte ori a cântat pe scena Teatrului de Revistă Constantin Tănase, a cărui solistă este şi de fiecare dată când a avut concerte cu bandul ei, Vaida Show. Cu toate acestea, Mirela Vaida a vrut mai mult de atât, şi-a dorit să experimenteze emoţiile pe care scena de la Eurovision i le va da.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata