Breaking news

Internet gratuit pentru vizitatorii festivalului Peninsula, prin Digi Wi-Fi de la RCS & RDS

loading...

RCS & RDS a instalat hotspot-uri Wi-Fi în cadrul festivalului şi oferă acces gratuit în reţea tuturor vizitatorilor

internet peninsulaRCS & RDS, deţinătorul celei mai extinse reţele de hotspot-uri Wi-Fi din România, a instalat hotspot-uri Wi-Fi în cadrul festivalului anual Peninsula, care se va desfăşura la Cluj-Napoca în perioada 18 – 21 iulie 2013.

Orice vizitator se va putea conecta oricând gratuit la internet în zona de desfăşurare a festivalului, pe parcursul întregului eveniment.

Conectarea se va putea face simplu şi rapid, de pe orice device care are opţiunea de conectare la reţele wireless (telefoane mobile, laptopuri, PC-uri).

Vizitatorii festivalului vor putea astfel să rămână conectaţi on-line în permanenţă, vor putea accesa şi posta pe reţelele de socializare informaţii şi fotografii făcute la festival, vor comunica pe e-mail şi vor citi ştirile sau vor căuta informaţii oriunde în internet.

Totodată, RCS & RDS asigură infrastructura de comunicaţii necesară organizării şi desfăşurării festivalului, oferind “Peninsula” servicii de internet fix şi telefonie fixă.

Digi Wi-Fi este serviciul de internet wireless al RCS & RDS prin care compania oferă abonaţilor la internet fix şi/sau mobil, conexiune gratuită la internet în peste 2.400 locaţii din întreaga ţară.

Cu ocazia festivalului, compania răsplăteşte toţi abonaţii la internet,  oferindu-le  40 de invitaţii duble cu loc de campare inclus, pentru toate cele 4 zile ale festivalului, printr-un concurs cu tragere la sorţi între utilizatorii care se conectează sau care s-au conectat la Digi Wi-Fi cel puţin o dată în perioada 12 – 15 iulie 2013.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata