Festivalul Internațional de Muzică de Cameră și Arte – Vibrate!festival

loading...

15 muzicieni din Marea Britanie, Italia, Spania, Rusia, Germania, Ucraina, Italia și România vor fi prezenți la Brașov la prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră și Arte Vibrate!festival se va desfășura la Brașov, între 7 și 14 iunie.

afis vibrate!festival general

Timp de o săptămână, Vibrate!festival propune o abordare nouă a muzicii de cameră și a artei spectacolului. Frumusețea patrimoniului arhitectural al Brașovului, dialogul cu un public divers și dialogul dintre muzică și arte sunt cele trei direcții principale ale festivalului.

Prin intermediul muzicii de cameră, Vibrate!festival își dorește să pună în valoare și să promoveze patrimoniul arhitectural al Brașovului. Concertele vor avea loc în spații alternative, neconvenționale: Biserica romano-catolică Sf. Petru și Pavel, Colegiul Andrei Șaguna, Muzeul ”Casa Mureșenilor”, Sinagoga, Bistro de l‘Arte, Bastionul Țesătorilor și Aula Universității Transilvania.

Timp de o săptămână, muzica de cameră va fi un subiect de dialog, prin intermediul muzicienilor, între categorii sociale diverse, unele dintre ele mai puțin obișnuite cu sălile de concert. Noutatea pe care o aduce Festivalul Internațional de Muzică de Cameră și Arte Vibrate!festival este aceea că, înainte și după unele concerte, între invitați și muzicieni va exista un dialog prin care muzicienii vor putea să evoce experiența lor muzicală și umană.

La Colegiul Național ”Andrei Șaguna”, invitați speciali vor fi elevii de la liceele din Brașov, precum și copiii de la Asociația ”Copiii de Cristal” și de la Centrul ”Raza de Lumină”, alături de însoțitorii lor. Concertul va prezenta lucrări compuse de compozitori celebri în anii adolescenței. La ”Casa Mureșenilor” sunt așteptați oamenii de cultură din ”Consorțiul Cultural Corona”. La Bistro de l’Arte, publicul tânăr va fi martorul unui experiment muzical, DJ-ul și compozitorul Gabriel Prokofiev (nepot al celebrului compozitor Serghei Prokofiev) urmând să aibă o seară ”NonClassical Club Night”. Ultima zi de festival va prilejui studenților și profesorilor Universității Transilvania, dar nu numai lor, o seară de gală în care îi vor putea asculta și pe toți cei trei câștigători ai Concursului George Enescu, prezenți în festival. Deschiderea festivalului, care va avea loc la Biserica romano-catolică Sf. Petru și Pavel, va prilejui o frumoasă întâlnire cu un proiect educațional al celebrului dirijor Ion Marin și al corului național de cameră ”Madrigal”: corul de copii ”Cantus Mundi”.  La Vibrate!festival, frumusețea compozițiilor pentru coarde va putea fi admirată și ascultată la Sinagoga din apropiere de Poarta Șchei, iar sâmbătă seara, în Bastionul Țesătorilor va răsuna pentru prima oară muzica lui George Enescu.

Cea de-a treia direcție pe care festivalul o urmează este dialogul dintre arte prin intermediul muzicii. Sub denumirea ”Sinestezia”, în Piața Enescu – piața festivalului, vor avea loc expoziții, ateliere de creație, happening-uri. Artiștii de la Depoul de Artă Urbană sunt principalii parteneri ai acestui proiect din cadrul festivalului, din care nu  vor lipsi copiii de la Centrul ”Raza de Lumină” și de la Asociația ”Copiii de Cristal”.

Marea majoritate a artiștilor invitați sunt absolvenți ai Colegiului Regal de Muzică din Londra. Trei dintre ei sunt câștigători ai Concursului George Enescu: Vlad Maistorovici, directorul artistic al festivalului, a câștigat concursul de compoziție încă de la vârsta de 17 ani, Diana Ionescu, co-directorul artistic, este câștigătoarea Marelui Premiu al Concursului Internațional de Pian ”George Enescu”, iar Valeriy Sokolov (Ucraina/Germania) a câștigat Marele Premiu în anul 2005. Alături de ei vor cânta muzicieni importanți precum Natalie Klouda (UK), Francesco Sica (Germania), Ruth Gibson (Irlanda), Daniel Palmizio (Italia), Pau Codina (Spania), Claude Frochaux (Germania), Ashok Klouda (UK), Irina Botan (UK), Mikhail Sporov (Rusia), Steffen Schlandt (România) și Paul Cristian (România). Invitați speciali: compozitorul și DJ-ul Gabriel Prokofiev (UK), corul pentru copii ”Cantus Mundi” și ansamblu Trio Monte (Germania/UK).

La toate concertele Festivalului Internațional de Muzică de Cameră și Arte Vibrate!festival, elevii, studenții și persoanele cu dizabilități, împreună cu însoțitorii lor, vor avea intrarea gratuită.

Vibrate!festival este organizat de Asociația Culturală ”Paul Constantinescu”. Are ca partener principal Primăria Brașov, fiind unul din proiectele finanțate de Consiliul Local Brașov, iar ca și co-organizator Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură.

Festivalul este susținător al candidaturii Brașovului pentru Capitala Europeană a Culturii – 2021.

837 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*