Albumul Mădălinei Manole pe primul loc în topul vânzărilor

loading...

Ceea ce nu a putut realiza cât timp era în viață, Mădălina Manole a reușit după ce s-a sinucis, să fie pe primul ooc în vânzarea de albume în România.

madalina-manoleArtiștii români se pare că sunt apreciați mai mult după ce trec în lumea celor drepți decât în timpul vieții.

Ultimul album nelansat al cântăreţei, “O nouă Mădălina Manole”, a ajuns în 12 zile pe prima poziţie în topul vânzărilor, devansând cântăreţi ca Inna şi Florin Chilian, scrie ziarul Gândul.

Tirajul iniţial de 3.000 de exemplare a fost suplimentat cu alte 5.000 de bucăţi,  în condiţiile în care până la moartea Mădălinei, casa de producţie se aştepta la vânzări de 1.000 de exemplare.

În plus, cântecele ei se aud mult mai des la radio. Dacă la radioul public melodiile Mădălinei Manole erau difuzate de două-trei ori pe zi, la cele comerciale ele au putut fi auzite mult mai des faţă de o perioadă normală.

Până la finalul anului va apărea şi un material discografic cu piese ale Mădălinei Manole care nu au mai fost cântate până acum, precum şi un CD cu muzică dedicată sărbătorilor de iarnă.

La fel s-a întâmplat şi-n cazul lui Ion Dolănescu. După 19 martie 2009, când artistul a murit, vânzările sale de albume au crescut cu 1.250 la sută, spune acesta”. Pe româneşte, Dolănescu mort vinde de 13 ori mai mult decât vindea când era în viaţă.

La fel se întâmplă şi cu difuzările în FM. Mădălina Manole s-a auzit în ultimele două săptămâni acolo unde şi-a dorit, respectiv la radiourile comerciale.

326 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*