Breaking news

Ziua Culturii Naţionale. TVR 3 marchează 169 de ani de la naşterea lui Eminescu

loading...

Azi, 15 ianuarie, aniversăm naşterea lui Mihai Eminescu şi serbăm Ziua Culturii Naţionale, urmărind atât programele speciale dedicate, cât şi marele eveniment organizat  în această zi de Academia Română la Ateneului Român.

În fiecare an, românii serbează Ziua Culturii Naţionale – stabilită în 15 ianuarie, data când aniversăm naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. Pentru a marca această zi, TVR 3 transmite în 15 ianuarie, de la ora 21.00, sesiunea festivă „Ziua Culturii Naţionale“ organizată  în această zi de Academia  Română la Ateneului Român.

Manifestarea desfăşurată în prezenţa Preşedintelui României, Klaus Iohannis, este moderată de acad. Ioan-Aurel Pop prelegeri urmând a fi susţinute de acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură, şi de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române.

În cadrul sesiunii festive, Prefericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va adresa un mesaj, iar acad. Mihai Cimpoi va aduce, în alocuţiunea intitulată „Eminescu şi Basarabia“, un omagiu poetului naţional şi rolului esenţial pe care poezia acestuia l-a avut în păstrarea şi cultivarea limbii române şi a identităţii naţionale dincolo de graniţele ţării.

Sesiunea festivă va fi urmată de un recital de poezie oferit de actorul Dorel Vişan şi de un concert susţinut de „Camerata Regală“.

Evenimentul va fi precedat la TVR 3, de la ora 19.00 de o ediţie specială de Poesis şi de la ora 20.00, de Recitalul Dor de Eminescu. Recitalul emoţionant este susţinut de actorul Ion Caramitru, alături de celebrul clarinetist Aurelian Octav Popa şi a fost prilejuit de cea mai importantă reuniune a condeielor din România: Gala Scriitorii Anului, Iaşi, noiembrie 2018.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata