Un nou canal tv se lansează în România. Nat Geo People va emite din septembrie

loading...

De la 1 septembrie, românii vor putea viziona un nou canal tv. Familia National Geographic Channel se extinde cu un nou canal de televiziune ce oferă telespectorilor acces la povești impresionante din viața reală. Nat Geo People va fi disponibil abonaților Telekom.

Nat Geo People_Real life stories 1National Geographic Channels International anunță  lansarea canalului Nat Geo People în Romania, începând cu 1 septembrie 2015. Nat Geo People este cel mai nou brand din famila NGCI și aduce privitorilor povești adevărate și impresionante ale unor oameni reali din diverse colțuri ale lumii, explorând călătoriile emoționante și experiențele acestor indivizi fascinanți, ale căror vieți ne uimesc și în care ne identificăm deopotrivă. Nat Geo People întrunește, astfel, prin poveștile originale și stilul narativ pătrunzător, atributele distinctive ale National Geographic.

După succesul lansării în Danemarca, Germania, Italia și Turcia, Nat Geo People se poziționează ca parte integrantă a familiei Nat Geo, adresându-se în principal unui segment de public feminin, ce completează perfect profilul principal masculin al National Geographic Channel, Nat Geo Wild rămânând o sursă de documentare despre natură și viața animalelor sălbatice în mediul lor natural.

“Suntem încântați să adăugăm în portofoliul nostru Nat Geo People din 1 septembrie 2015. După experiențele de succes avute în alte regiuni din Europa, Nat Geo People ajunge în România cu o abordare nouă a conținutului documentarelor, bazat pe experiențe emoționante ale unor oameni obișnuiți. Întâmplările prezentate de Nat Geo People sunt relatate de personaje reale, oameni captivanți din întreaga lume, ce transmit emoții puternice, dar, în egală măsură, și stări amuzante, în care telespectorii se vor regăsi. declară Carlos Ortega, SVP FOX International Channels pentru Europa Centrală și de Est.

Nat Geo People face cunoscute poveștile unor personaje captivante, capabile să transporte telespectatorii în inima unor subculturi interesante de pe întreg globul sau în aventuri incredibile prin premiere ca “50 Ways To Kill Your Mammy” (50 de feluri să-ți bagi mama în sperieți), “Ladyboys” și “Doctor Pol”.

Nat Geo People va transmite serialul “4 Babies a Second” (Patru bebeluși pe secundă) – o producție originală despre minunile nașterii. Documentarul prezintă punctul de vedere atât al familiilor, cât și al echipelor medicale ce asistă la nașteri în patru țări variate, având culturi diferite. Cum este celebrat momentul nașterii? Emoțiile sunt aceleași peste tot? Avem de-a face cu probleme similare în procesul nașterii în toate țările? Diferențele sunt evidente în multe țări, însă toți oamenii împărtășesc aceeași grijă și dragoste față de copiii lor.

Despre National Geographic Channels International

National Geographic Channels International (NGCI) își inspiră privitorii prin programele sale inteligente și inovatoare care examinează ceea ce știm, cum vedem lumea și ce ne motivează să mergem înainte. Companie deținută de National Geographic Ventures și FOX Entertainment Group, NGCI se alătură Societății National Geographic în angajamentul acesteia de a explora, conserva și educa prin intermediul celor șase canale ale sale: National Geographic Channel, National Geographic Channel HD, Nat Geo Wild, Nat Geo Wild HD, Nat Geo People și Nat Geo Mundo.

La nivel global, National Geographic Channel (inclusiv NGC US, care este un parteneriat al NGV și Fox Cable Networks Group) este disponibil în peste 440 de milioane de case, în 171 de țări și în 45 de limbi.

623 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*