Televiziunea Română a câștigat 15 premii APTR

loading...

În acest an, Televiziunea Română a obţinut 15 distincţii în cadrul Galei Premiilor Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România pentru producţii derulate în 2009.

APTRMarele premiu al Galei a fost obţinut de realizatoarea Marina Constantinescu pentru emisiunea „Nocturne”, difuzată pe TVR 1. Premiul pentru Montaj (ex aequo) a ajuns la Sebastian Chelu, pentru „Reconstituiri”. La Categoria Imagine (ex aequo), televiziunea publică a câştigat două premii, obţinute de Sorin Chivulescu pentru emisiunea „Reconstituiri” (TVR 1) şi Laurenţiu Popescu pentru „Tainică lumină”, difuzată tot pe TVR 1. Premiul pentru Reportaj de ştiri (ex-aequo) a fost acordat Mdălinei Rădulescu pentru seria de reportaje „Din România spre Nobel”. De asemenea, TVR 1 a câştigat şi premiul pentru Emisiune de investigaţie socială, cu „Viaţă furată prin virament”- Alina Amza. La categoria Documentar Istoric, TVR 1 a primit două premii:  „Restaurare” – producători Ruxandra Ţuchel şi Georges Boisnard şi „Mircea Vulcănescu – jertfă şi iertare”- Alecu Vasile.

Premiul pentru Scurtmetraj de Ficţiune a fost luat de „Caii liberi”al Claudiei Nicolau Florea,  difuzat de TVR 2.

TVR Cultural a primit două premii: un premiu la categoria Reportaj Cultural pentru „Faust la Edinburgh” – Sanda Vişan şi un premiu pentru Documentar Politic „Napoleon al III-lea şi tânăra Românie” – Cristian Amza.

Studioul teritorial TVR Iaşi a obţinut două premii pentru „Alergând de la Iaşi la Los Angeles”- Vasile Arhire, la categoria Portret, şi Premiul pentru Eseu (ex-aequo) cu „Racord. TVR Iaşi la aniversare”- Violeta Gorgos şi Relu Tabără.

Premiul pentru carte de televiziune a fost câştigat de Daniela Zeca Buzura, iar premiul pentru „Memoria Televiziunii” a fost obţinut de Andrei Enescu (TVR Media).

În competiţie s-au înscris 128 de programe, 160 de realizatori din 20 de televiziuni şi din 6 case de producţie.

Gala Premiilor A.P.T.R. va fi difuzată  la  TVR 1, miercuri 2 iunie 2010, de la ora 21.10.

964 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*