Breaking news

Stelian Tănase spune că a cenzurat emisia TVR Moldova întrucât televiziunea voia să o ia spre Belarus

loading...

Stelian Tănase dă explicații halucinante, cu privire la decizia de a întrerupe emisia TVR Moldova, pentru a cenzura documentarul Moștenirea Clandestină. Într-un interviu acordat Mediafax, șeful interimar al TVR spune că a cenzurat emisia pentru ca televiziunea să nu o ia spre Belarus.

beatrice comanescu - stelian tanaseDeși au trecut 40 de zile de când a oprit în mod abuziv și ilegal emisia TVR Moldova, ca să cenzureze documentarul Moștenirea Clandestină, Stelian Tănase e de neclintit din fruntea Televiziunii Române.

După ce a recunoscut în direct pe TVR 1, în data de 24 februarie 2014, că a cenzurat documentarul Moștenirea Clandestină, pe motiv că ”era o intoxicare comunistă și securistă”, azi, Stelian Tănase oferă noi variante de scuză cu privire la decizia de oprire a emisiei TVR Moldova. Tănase spune că TVR Moldova se îndrepta ca și politică editorială către Belarus, și că el vrea să o ducă către Londra.

Stelian Tănase, ca un vulpoi bătrân, uns cu toate alifiile, inclusiv cele comuniste, spune că CNA nu l-a sancționat pentru că a cenzurat documentarul Moștenriea Clandestină, ci pentru faptul că a ”dispărut caseta martor cu emisia TVR Moldova”.

Am făcut o întâmpinare la CNA (Consiliul Naţional al Audiovizualului, n.r.). N-a fost niciun act de cenzură, nici nu există acest delict sau infracţiune în legislaţia românească. Dar vreau să vă spun că una este politica editorială şi cu totul altceva ce numiţi dumneavoastră cenzura. A nu se confunda. Dacă această televiziune vrea s-o ia spre Belarus şi eu cred că trebuie s-o luăm spre Londra, e un act de cenzură că n-o las să se ducă în Belarus? Ăsta este un aspect. Al doilea lucru, acea emisie nu îşi îndeplinise procedurile pe care trebuie să le îndeplinească orice program în Televiziunea Română pentru a fi difuzat. Era în afara legii complet, nu fusese respectată nicio procedură, nu avea nici fişă de emisie. Nu era planificată, programată, în mod legal.  Înainte cu două săptămâni de acel incident, i-am spus directorului de programe (Irina Radu, n.r.) să nu mai difuzeze acest serial. De ce? Se dăduse de 70 de ori. Este vorba despre o emisiune despre o singură carte scrisă de Larry Watts. Dumneavoastră ştiţi câte emisiuni s-au făcut despre o carte de-a lui Sadoveanu? Sau ştiţi câte emisiuni s-au făcut despre o carte a lui Nicolae Iorga sau ştiţi câte emisiuni s-au făcut în Televiziunea Română despre poeziile de Eminescu? Mi s-a părut disproporţionat în momentul în care niciuna dintre cărţile apărute în limba română nu s-a bucurat de un asemenea interes în Televiziunea Română. În plus, pentru că trebuie să spun şi lucrul ăsta, nu poţi să faci elogiul lui Ceauşescu, în momentul în care poporul român l-a împuşcat. Judecata istoriei a fost făcută de poporul român. Istoria nu trebuie falsificată. Asta nu ai voie să faci. (…)”, a declarat Stelian Tănase pentru Mediafax.

Și cu o nonșalanță demnă de Traian Băsescu, Stelian Tănase minte cu nerușinare și spune că nu a pus mâna pe telefon pentru a cere întreruperea emisia TVR Moldova: Tănase nu pune mâna pe telefon. Nimeni dintre angajaţi nu ar putea să spună acest lucru. Am decis, fără să pun mâna pe telefon, cu directorul de programe al acestei televiziuni, că acel serial trebuie înlocuit cu altele care au fost ignorate, care n-au fost date. Dai unul de 70 de ori… Pentru că avem în arhivă foarte multe materiale de bună calitate. Acum l-am înlocuit, de exemplu, cu un interviu despre istoria teatrului cu George Banu.

Lucru contrazis flagrant de directorul TVR Internațional, Beatrice Comănescu, care a declarat pentru exclusivNEWS.ro cum a fost sunată de Tănase și cum acesta i-a ordonat să întrerupă emisia TVR Moldova.

Cât privește amenda dată de CNA, Stelian Tănase spune că va contesta sancțiunea în instanță și că emisia TVR Moldova nu a fost înregistrată așa cum prevede legea pentru că TVR nu are capacitatea tehnică de a asigura această înregistrare.

”Dacă ar fi fost un act de cenzură, CNA ne-ar fi sancţionat pentru că este un delict foarte grav. Caseta nu s-a copiat dintr-un motiv simplu, Televiziunea Română nu are capacitatea tehnică să asigure această înregistrare.Să vă dau un exemplu. Televiziunea Română are obligaţia să programeze toate marile competiţii sportive, dar nu spune nimeni din ce bani. Una-i una, alta-i alta. Nu. O să facem contestaţie, o să ne judecăm. CNA nu s-a îndreptat neapărat împotriva noastră. Repet. Acuzaţia de cenzură a căzut, nu există nicio sancţiune pentru că n-a fost niciun act de cenzură. Cred că CNA a înţeles. De altfel, am trimis o întâmpinare scrisă de avocaţii mei care au arătat foarte exact în ce termeni suntem şi nu a contestat nimeni acel act. Vă spun asta pentru că nu e în regulă să fiu acuzat de cenzură când s-a făcut proba că nu există niciun act de cenzură în acea situaţie”, a mai declarat Stelian Tănase pentru Mediafax.

Stelian Tănase a încălcat atât legea audiovizuală cât și Constituția României, care la articolul 30, alineatul 2 spune că ”Cenzura de orice fel este interzisă„. Și cu toate acestea, Stelian Tănase rămâne în continuare în funcție, fără ca PNL care l-a pus acolo, sau PSD care se află la Guvernare, să-i ceară demisia, sau să pună alt director la TVR.

loading...
1 Comentariu
  1. Adrian Natea spune

    Pentru acest trădător bicisnic poporul român înseamnă G.V.Voiculescu,S.Brucan,I.Iliescu si gen Militaru..

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata