Șase femei foarte frumoase și îndrăznețe vor fi ispite în sezonul trei la „Insula iubirii”

loading...

Sexy, provocatoare, apetisante! Așa sunt cele șase ispite care îi vor fermeca pe bărbații concurenți înscriși în cea de a treia ediție a emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii”, ce va debuta luni, 8 mai, la Antena 1.

ispiteCea mai fierbinte emisiune a verii, care va fi difuzată lunea și marțea de la ora 20:30, va avea în rolul de ispite feminine șase femei cărora cu greu le vor putea rezista concurenții care au ales să își testeze încrederea în partenerii lor în Thailanda.

Domnii vor fi cu siguranță impresionați de farmecele prezențelor feminine alături de care vor petrece nu mai puțin de 20 de zile într-un loc de vis, sub soarele torid al insulei exotice.

Cele cinci cupluri care au plecat pe Insula Iubirii cu speranța că Thailanda le va oferi doar surprize plăcute și momente fericite, la finalul cărora își vor dovedi că relația lor este indestructibilă, vor avea de înfruntat multe probe și se vor confrunta cu temeri legate de parteneri sau vor descoperi lucruri neașteptate inclusiv despre ei înșiși. Iar ispitele vor avea un rol hotărâtor pe acest drum complet imprevizibil.

Deea (27 de ani) nu mai are nevoie de multe prezentări. Telespectatorii Antena 1 și fanii emisiunii au cunoscut-o în primul sezon în postura de concurentă, în rolul de ispită în cel de-al doilea și au ascultat-o cântând la „X Factor”, unde și-a împlinit un vis din copilărie. Pasionată de sport și dans, Deea spune că încă de mică și-a dorit să devină cântăreață și anul trecut a lansat piesa „Spune da”. Senzuală, asumată și directă, Deea se va întoarce în cel de-al treilea sezon al Insulei, mai hotărâtă ca niciodată să-i cucerească pe noii concurenți.

Cătălina (26 de ani), actriță și fotomodel, revine de asemenea pe Insula Iubirii, cu experiența acumulată până acum și cu frumusețea ingenuă care i-a fermecat pe bărbați și anul trecut. Ea speră ca și acest sezon o va provoca și o va inspira.

Maria (27 de ani) spune că participarea la „Insula Iubirii” a ajutat-o să cunoască mai mulți oameni, dar și să se descopere pe sine. Spune că își cunoaște foarte bine calitățile fizice, poate seduce orice bărbat, iar rolul de ispită, pe care și-l asumă din nou în Thailanda, o încântă.

Nicoleta (27 de ani) nu a mai participat niciodată la o emisiune de televiziune și este o apariție nouă în echipa ispitelor de pe „Insula Iubirii”. Se consideră o persoană îndrăzneață, pozitivă, spontană, amuzantă și sociabilă. Locuiește în Anglia, unde are o firmă de curățenie, se întreține singură și spune că nu îi lipsește nimic. Participă la emisiune în rolul de ispită pentru că îi plac provocările și îi place să cunoască oameni noi.

Anuryh (McAnuryh) (24 de ani) este o nouă ispită care își va etala farmecele în acest sezon. Se caracterizează ca fiind o fire foarte sociabilă, comunicativă, calități care o ajută în meseria ei de MC (maestru de ceremonii). Își dorește ca pe viitor să devină cântăreață de muzică rap și consideră că pe „Insula Iubirii” îi va fi foarte ușor să ispitească.

Bianca (28 de ani) este, de asemenea, la prima ei apariție la „Temptation Island” și, dat fiind faptul că este fotomodel și hostess este convinsă că în ipostaza de ispită va avea succes. Spune despre ea că este o persoană veselă, agitată, sociabilă si amuzantă.

405 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*