Breaking news

Jurnalul Național își țepuiește angajații prin neplata salariilor

loading...

Redactorii de la ziarul Jurnalul Național au demarat un protest online, în speranța că vor convinge conducerea Intact Media Grup să le plătească salariile restante de luni de zile.

protest redactori jurnalul nationalRedactorii de la Jurnalul Național au ales această cale de protest întrucât, potrivit contractului de munci semnat cu Intact Media Grup, dacă protestează, sunt amendați cu sume consistente.

Am ales această formă de protest anonim, din pricina clauzelor contractuale impuse de conducerea Intact Publishing SRL, care interzic orice formă de protest, orice divulgare a clauzelor contractuale și orice informație dată publicității, care ar putea aduce atingere intereselor societății. Chiar dacă interesele noastre sunt perfect legitime, ele intră acum în conflict cu interesele societății”, precizează un redactor de la Jurnalul Național, inițiator al protestului.

De luni de zile, redactorii de la Jurnalul Național sunt duși cu preșul și cu vorba că vor primii drepturile salariale, însă nici până azi, Intact Media Grup nu s-a achitat de această obligație față de proprii angajați.

Motivul protestului este neplata VOLUNTARĂ a salariilor și drepturilor de autor cuvenite pe ultimele patru luni de către societatea Intact Publishing SRL, parte a Intact Media Group, care deține Jurnalul Național. Subliniem faptul că este vorba de o acțiune VOLUNTARĂ a patronatului, întrucât în aceste patru luni au fost achitate diverse creanțe importante -e vorba de sume care ar fi acoperit plata salariilor și drepturilor de autor-, inclusiv către societăți din Intact Media Group și inclusiv creanțe ale fostei societăți care a deținut Jurnalul Național, aflată actualmente în insolvență„, se mai precizează în protestul redactorilor.

Autorii protestului online spun că ar fi vorba de o situație premeditată, similară cu falimentarea și închiderea publicației Săptămâna Financiară.

În luna octombrie 2012, redactorii angajați (cu carte de muncă) au fost puși în fața următoarei alegeri: fie acceptă diminuarea salariilor cu 25%, fie acceptă denunțarea contractului de muncă și încheierea unui contract pentru drepturi de autor, ale cărui beneficii nete urma să fie echivalente salariului anterior. Evident, majoritatea redactorilor, aflați oricum în dificultate financiară, au preferat a doua variantă. Tipizatul contractului pentru drepturi de autor prevede că societatea Intact Publishing SRL își rezervă dreptul de a întârzia plata drepturilor de autor cu până la 60 de zile, fără niciun fel de compensații sau de pretenții din partea titularilor. Imediat după această operațiune de înlocuire a contractelor de muncă cu cele pentru drepturi de autor, au început întârzierile la plata drepturilor de autor. Prima întârziere a fost între 20 și 45 de zile (drepturile s-au achitat eșalonat, în funcție de mărimea acestora – mai întâi, sumele mai mici). Modul de operare seamănă izbitor cu cel de la Săptămâna Financiară, publicație economică a Intact Media Group. Același manager George Daniel Matiescu a aplicat aceeași strategie: mai întâi, au fost „preschimbate” contractele de muncă în cele pentru drepturi de autor, apoi acestea din urmă nu au mai fost achitate. Singura diferență este că, în cazul foștilor noștri colegi, păstrarea contractului de muncă a însemnat o diminuare cu 50% a salariului”, se mai precizează în textul protestului redactorilor Jurnalul Național.

Marius Tucă, directorul editorial al publicației, a avansat mai multe termene „ferme” de plată a drepturilor de autor – niciunul dintre acestea nefiind respectat.

Autorii protestului spun că potrivit zvonurilor se pregătește închiderea publicației „Jurnalul Național” în formatul actual și a site-ului jurnalul.ro, imediat după data de 5 iunie 2013, când se vor împlini 20 de ani de apariție a ediției print a publicației.

Autorii protestului mai spun că: Încercările de a dialoga cu conducerea societății au eșuat. Orice inițiativă, cât de timidă, de a obține mai mult decât promisiuni fără acoperire, a fost înăbușită în fașă de Marius Tucă, care a alternat amenințările (puse în practică, în cazul unora dintre redactorii mai „înfipți”), cu alte promisiuni, tot fără acoperire și care, așa cum am mai arătat, nu au fost onorate. Nu suntem adepții spălării rufelor murdare în public, am rezistat patru luni sperând într-o soluționare corectă a crizei cu care se confruntă publicația la care lucrăm. Din păcate, în loc să ne informeze deschis asupra demersurilor pe care le are în vedere, managementul a preferat să acționeze ca și când am fi inamicii săi și nu parteneri. Informații despre intențiile patronatului și managementului au apărut, „pe surse”, în mediile care monitorizează evoluția presei, în loc să ne fie nouă comunicate, în primul rând. În pofida acestei atitudini, rămânem loiali Jurnalului Național și publicului nostru și, în măsura în care vom fi plătiți pentru munca noastră, o vom continua.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata