Realitatea TV împlinește azi 10 ani de la prima emisie

Acum 10 ani, pe 20 noiembrie 2001, Realitatea TV și-a început emisia în eter cu primul jurnal de știri.

Astă seară de la ora 20.00, Melania Medeleanu și Mihai Tatulici vor prezenta în cadrul unei ediții speciale, istoria celor 10 ani de Realitatea TV. În platoul ediției speciale vor veni cei care au înființat televiziunea de știri, foști și actuali colaboratori, oameni din fața dar și din spatele camerei de luat vederi.

Simona Bălănescu și George Dumitrescu au fost cei care au prezentat primul jurnal de știri al Realitatea TV din clădirea Rosal, a lui Silviu Prigoană de la Republica.

Serbarea celor 10 ani de existență a Realitatea TV, prima televiziune de știri din România, vine la 29 de zile după ce echipa Realitatea TV s-a scindat, dând naștere unei noi televiziuni de știri, numită RTV.

Realitatea TV a fost înființată în anul 2001 de către omul de afaceri Silviu Prigoană. După trei ani de zile în care a emis din clădirea Rosal, Realitatea TV se mută în Casa Presei Libere odată cu vânzarea acesteia omului de afaceri, Sorin Ovidiu Vântu.

După 7 ani, televiziunea este vândută de Vîntu, în luna mai 2011, omului de afaceri Elan Schwartzenberg.

La trei luni după ce a devenit acționar majoritar al Realitatea Media, Elan Schwartzenberg a solicitat pe 2 septembrie 2011, Tribunalului Bucureşti, intrarea în insolvenţă a companiei.

Potrivit datelor furnizate de Minsiterul de Finanțe, Realitatea Media are pierderi de 20 de milioane de euro.

În prezent realitatea TV emite din studiourile amenajate în clădirea Willbrook Platinum, de pe șoseaua București-Ploiești.

Istorie proporietari Realitatea TV:

Eliberare licență emisie CNA: 17 martie 2001

2001 – 2003 – proprietar  Silviu Prigoană, emisia se face din clădirea Rosal

18.09.2003 – cedare licență către Realitatea Media

2003-2011 – prorpietar Sorin Ovidiu Vîntu, emisia se face din clădirea Casei Presei

mai 2011 – Realitatea TV este vîndută de Vîntu lui Elan Schwartzenberg

0 comentarii   | 292 vizualizari


Citeste si...

No Comments »

Leave a comment

*


Statistici web
meditatii matematica web hosting fii reporter exclusivNEWS