Breaking news

Poveşti cu prinţi şi români de excepţie, la Duminica în familie

loading...

Principele Dimitrie Sturdza şi Lucian Goian se numără printre invitaţii Ramonei Bădescu de duminică, 24 noiembrie, ora 16.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+. Tot atunci, un featuring inedit: Marius Mihalache, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Ramona Bădescu şi trupa Superchill

ramona badescuEdiţia din 24 noiembrie a Duminicii în familie aduce în lumina reflectoarelor o familie în care meseria de „acordeonist” se învaţă din tată-n fiu. Numit „Artistul anului 2005” în Franţa, pentru albumul „La Ballade pour Claudia”, Emy Drăgoi deschide emisiunea de la TVR 1, la ora 16.00, alături de tatăl său, cele două fiice, surorile şi verişorul lui.

„Transilvania e la fel de faimoasă printre englezi precum Piramidele!”, afirmă următorul invitat al Ramonei Bădescu, un fost paparazzo care nu a ratat personalităţi precum Lady Di, Michael Jackson sau Madonna, iar acum trăieşte la Ocna Şugatag, în Maramureş. Poveştile lui Duncan Ridgley merită, cu siguranţă, toată atenţia!

Frumoasa moldoveancă Natalia Barbu vine şi ea la Duminica în familie, aducând telespectatorilor TVR 1 cel mai recent videoclip al său, „Doar eu”. Iar Marius Mihalache vorbeşte cu Ramona Bădescu despre proiectul Back to swing, dar şi interpretează, alături de Lorin, fiul său, un duet inedit. La rândul său, Andreea Bălan va încânta şi ea telespectatorii TVR 1 cu piesa „Iubi”, pe care o interpretează alături de Sonny Flame.

Tot la Duminica în familie din 24 noiembrie, Ramona Bădescu ne spune o poveste cu… prinţi şi prinţese: Alteţa Sa Principele Dimitrie Sturdza se numără printre invitaţii de duminică ai emisiunii de la TVR 1 şi TVR+. Istoria familiei sale, strâns legată de istoria Moldovei şi de credinţa ortodoxă, este rememorată alături de Teo Cepraga, un apropiat al familiei.

În ultima parte a emisiunii, Ramona Bădescu aduce în discuţie viaţa unei familii de români get-beget care trăiesc… chinezeşte. Lucian şi Anda Goian au reuşit să îmbine cu succes fotbalul cu activităţile umanitare. Despre toate acestea vorbesc pe 24 noiembrie, la Duminica în familie.

Personalitatea omagiată în cadrul primei ediţii a Galei Stele Româneşti, Ovidiu Lipan Ţăndărică, încheie ediţia de duminică a emisiunii găzduite de Ramona Bădescu. Telespectatorii TVR 1 se vor bucura de reîntâlnirea cu acest mare român, dar şi de o interpretare memorabilă a celebrei „Sanie cu zurgălăi”, într-un featuring inedit: Marius Mihalache, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Ramona Bădescu şi trupa Superchill.

Din emisiune nu vor lipsi concursurile pentru public, calendarul evenimentelor săptămânii viitoare, precum şi scenele de umor ale lui Claudiu Bleonţ, care le prezintă telespectatorilor buletinul de ştiri „Chix News”, un horoscop special şi poşta redacţiei. Rezultatele rubricii concurs „Stop în top” vor arăta care a fost cel mai votat hit al săptămânii şi îi aduce pe câştigători în platoul Duminicii în familie.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata