Povestea West Side Story, luni la TVR 1 la emisiunea Nocturne

loading...

Festivalul Naţional de Teatru recent încheiat a prezentat musical-ul West Side Story, o megaproducţie născută de la ideea ambiţioasă a directorului festivalului Marina Constantinescu şi a coregrafului Răzvan Mazilu.

Nocturne, West Side StoryPe parcurs, de la idee la succesul memorabil de pe scena Teatrului Odeon, celor doi li s-au alăturat artişti de top – actori compleţi, care cântă şi dansează, contratenorul Adrian George Popescu (cel care a lucrat vocal cu întreaga trupă), Doina Levintza, creatoarea costumelor, Orchestra Naţională de Tineret şi dirijorul Gabriel Bebeşelea.

Răzvan Mazilu, Adrian George Popescu şi cea mai mare parte a distribuţiei care a confirmat şi cucerit prin acest musical sunt invitaţii Marinei Constantinescu la Nocturne vineri, 7 noiembrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

„West Side Story a vrut să marcheze un lucru foarte important în România de astăzi: că există o generaţie de actori bine pregatită, solidară şi care vrea să demonstreze că ea contează”, este de părere moderatoarea Marina Constantinescu.

„Am fost şi am văzut o repetiţie şi vă rog să mă credeţi că mi-au dat lacrimile văzând cât sunt de buni, cât sunt de dedicaţi. Excepţionali sunt!”, spune despre acest proiect Dorina Lazăr, directorul Teatrul Odeon, care a găzduit spectacolul.

West Side Story conţine ideea de generaţie tânără, care îşi descoperă acum viaţa, libertatea, iubirea într-o lume din ce în ce mai alienată”, este de părere Răzvan Mazilu. Şi tot el completează: „În străinătate, musical-ul este o adevărată industrie…” şi rosteşte vorbele acestea nu pentru că în România nu a găsit sprijin, dimpotrivă, ci pentru că simte apropierea altui vis, a altui proiect.

Musical-ul este un gen greu de interpretat. Celebra partitură, compusă de Leonard Bernstein, nu le-a făcut deloc viaţa mai uşoară actorilor. Dar, ca prin magie, acordul dintre text, muzică şi dans aproape a atins perfecţiunea, după o perioadă relativ scurtă, plasată între momentul audiţiilor şi premiera de la Teatrul Odeon.

„Eu nu am fost niciodată fan musical. Am căutat să nu-i inhib pe actori la audiţii”, spune şi Adrian George Popescu. Mai multe despre West Side Story, entuziasm, tinereţe, pasiune pentru teatru, muzică, dans, perfecţiune, aflaţi vineri, ora 24.00, la Nocturne, de la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Celor două reprezentaţii din Festival ale spectacolului West Side Story le vor urma cel puţin încă două anul acesta şi două anul viitor, pe care nu ar trebui să le rateze niciun iubitor de musical, teatru, dans

471 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*