Povestea neagră a fabricii „Pionierul”, unde au murit arși 33 de tineri, la Digi 24

loading...

33 de morţi, 130 de persoane spitalizate, 90 în stare critică. Sunt cifrele care definesc dezastrul lăsat în urmă de o scânteie aprinsă în clubul Colectiv, situat în fosta fabrică Pionierul.

club colectiv - pionierulMarţi, de la 21.00, la România furată, la Digi24,  reconstituim jocul de domino al cărui final a îndoliat o naţiune – Moştenirea fabricii „Pionierul”.

De-a lungul timpului echipa „România furată” a demonstrat cum din pricina corupţiei, a relei intenţii, a indolenţei şi a diletantismul instituţional cu toţii am avut de suferit, în cele din urmă, indirect. Am demonstrat că nepăsarea şi corupţia ne costă. De această dată, România a plătit cu vieţile a zeci de tineri nevinovaţi, ieşiti într-o seară obişnuită de vineri în club.

În cele câteva minute în care Iadul s-a dezlănţuit în Colectiv, României i-au fost „furaţi” 30 de tineri. Mulţi alţii, potrivit medicilor, vor fi „furaţi” în orele sau zilele următoare. Nu există momentan niciun vinovat şi, cu atât mai mult, nu exsită unul singur. Există un vinovat #colectiv, la fel ca tragedia de vineri seară. O încuscrire de autorităţi cufundate de ani de zile într-o indolenţă devenită stas au dus, în opinia multora, la nenorocirea a zeci de familii.

Marţi, la Jurnalul de seară,  proiectul „România furată” vine cu o anchetă-fulger care face lumină asupra unei tragedii naţionale şi scoate la suprafaţă rădăcinile unui sistem putred care ne-a afectat pe noi toţi în mod direct. Hale precum cea în care a izbuncnit incendiul din 30 octombrie au ajuns să le fie închiriate la liber unor firme care nu şi-au obţinut toate autorizaţiile după ce fabrica de încălţăminte Pionierul şi-a găsit sfârşitul. Întreprinderea de pielărie care exporta anual milioane de perechi de pantofi de piele până în 1990 s-a stins încet şi a devenit, sub ochii unora dintre cei care au condus-o, doar o afacere imobiliară cu spaţii în centrul Capitalei.

Cum au ajuns interesele imobiliare să facă legea, cum s-a putut ca o fabrică ce făcea cinste României cu produsele pe care le exporta să-şi închirieze halele cu câţiva euro pe metrul pătrat şi, mai ales, de unde au apărut şi ce interese au investitorii obscuri care au pus mâna pe terenul şi dependinţele uzinei? Sunt întrebări la care nu vom renunţa până nu vom afla răspunsuri.

În câteva secunde, destinul a sute de oameni a luat o turnură nefastă. 30 de oameni au murit şi peste 130 sunt spitalizaţi. Dintre ei, aproape 90 în stare critică. Astăzi au fost aduși cu mandat și acționarii clublui Colectiv. Eu au fost puși sub acuzare pentru ucidere din culpă.

762 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*