Povestea fascinantă a trenului regal al României la Gări de Poveste

loading...

De ce Sinaia are, de fapt, trei gări? Ce îl leagă pe Yehudi Menuhin de Sinaia şi de George Enescu? Aflăm în episodul 5 al seriei Gări de poveste, de sâmbătă, 21 noiembrie, ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+. 

Marina Constantinescu_Gari de povesteGări de poveste continuă la TVR cu povestea fascinantă a trenului regal al României şi a gării regale de la Sinaia. Episodul cu numărul cinci al seriei Gări de poveste se difuzează în 21 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+. Călătoria începe la Remiza Specială de la Mogoşoaia, unde este adăpostit trenul regal şi unde echipa TVR a primit acces privilegiat.

Trenul regal a fost comandat de Regele Ferdinand în 1927 şi livrat României de fabrica italiană Ernesto Breda în 1928. În acest tren, Regele Mihai a luat ultimul prânz înainte de plecarea în exil, în 1938.

Marina Constantinescu, cea care este ghidul acestei ediţii, ne invită apoi într-o călătorie prin „micul Versailles” de la începutul secolului al XX-lea, când meşteri şi ingineri străini construiau Peleşul şi superbele vile ale aristocraţiei, când Yehudi Menuhin venea să studieze cu George Enescu la vila Luminiş şi când trenuri speciale îi aduceau din Bucureşti la Casino pe împătimiţii jocurilor de noroc.

Tot în acest episod, echipa de realizatori reuşeşte să reînvie atmosfera de altădată a oraşului şi a gării Sinaia împreună cu Emanoil Bellu, inginer CFR, al cărui tată era, ziua, lucrător la Căile Ferate şi noaptea, inspector ascuns la Casino. Completează tabloul arhitectul Dan Nicolae Manea, autorul lucrării „Sinaia, oraşul elitelor”, un pasionat recuperator al patrimoniului arhitectural al acestui oraş. În vizita la castelul Peleş, vom afla şi cum funcţiona cenzura în tururile pe care ghizii le conduceau în perioada comunistă, când orice referire la monarhie şi la realizările ei erau interzise.

Carol al II-lea frecventa Casinoul din Sinaia. Ce jocuri juca acesta când venea la Casino? De ce Sinaia are, de fapt, trei gări? Ce îl leagă pe Yehudi Menuhin de Sinaia şi de George Enescu? Aflăm răspunsuri la aceste întrebări sâmbătă, de la ora 17.00, la TVR 1, TVR HD, TVR+ , într-un nou episod de călătorie prin Gările de poveste ale României.

Marina Constantinescu, in trenul regal_foto C. PetringenaruMarina Constantinescu_Gari de poveste_foto C.PetringenaruMarina Constantinescu, Gari de poveste_episod 5

462 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*