Breaking news

Pepe, un Pitbull în juriul “Te cunosc de undeva!”

loading...

Supershow-ul transformărilor spectaculoase, “Te cunosc de undeva!”, aflat la cel de-al cincilea sezon, începe, pe 15 februarie, la Antena 1, cu un juriu de senzație și concurenți care vor impresiona prin prestațiile lor artistice, într-un decor nou-nouț!

pepe - te cunosc de undeva - juriuÎn premieră, începând cu această ediție, unul dintre membrii juriului va întruchipa câte un personaj.

Această sarcină îi revine lui Pepe care, în prima emisiune, se va transforma în… Pitbull! De asemenea, Pepe va fi protagonistul primului moment special al serii: el va cânta, alături de Delia, hit-ul “Live it up”, lansat de Pitbull și J.Lo.

Alături de Pepe, Monica Anghel, Delia și Andrei Aradits sunt jurații care vor puncta transformările spectaculoase pe care Andreea Bănică, Alex Velea, Elena Ionescu, solista trupei Mandinga, Doru Todoruț, Raluka, Florin Ristei, Nicole Cherry și Alex Mațaev le vor avea pe scena “Te cunosc de undeva!”.

Andrei Aradits va puncta performanța actoricească a concurenților, Monica Anghel prestația vocală, Delia va acorda note pentru întregul show pe care-l face concurentul, iar Pepe notează cât de mult își asumă fiecare participant personajul care i-a picat la ruletă.

De asemenea, începând din acest sezon, câștigătorul fiecărei ediții are dreptul să refuze un personaj care-i revine la ruletă, având astfel dreptul să apese de două ori butonul buclucaș.

Cel de-al cincilea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva” are premiera sâmbătă, 15 februarie, de la ora 20.30, la Antena 1.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata