Next Star, ediție specială în Joia Mare la Antena 1

loading...

În Joia Mare, echipa de producţie a show-ului Next Star pregăteşte o ediţie extraordinară, în care talentaţii copii care concurează în emisiune pregătesc surprize pentru alţi copii, la fel de speciali, dar mai puţin norocoşi, care au nevoie de ajutor.

next star - samiPentru această ocazie specială, Dan Negru va avea alături un coprezentator. Este vorba de un băieţel, Sami, bolnav de leucemie, în stare gravă, a cărui dorinţă mare este să devină prezentator de televiziune, întocmai ca Dan Negru.

Echipa emisiunii l-a adus pe Sami la locul de filmare fără să-i spună că i se pregăteşte o surpriză, iar copilul a intrat în platou, în aplauzele frenetice ale publicului şi ale juraţilor.

În câteva clipe, băieţelul a fost pus în temă de Connect-R şi de Pepe, cum trebuie să dea din mâini, întocmai ca Negru, dar Sami ştia deja, de la televizor cum trebuie să facă. Experienţa l-a impresionat peste măsură pe copil.

Într-o pauză, în culise, puştiul l-a intrebat pe Dan Negru: Dane, dacă o să trăiesc, mă iei şi pe mine cu tine la emisiuni, să fiu prezentator?

Întreaga echipă de copii talentaţi de la Next Star şi alţi puşti excepţionali pot fi urmăriţi în ediţia specială din Joia Mare, de la 20:30.

 

633 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*