Meniu neobișnuit la show-ul Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor

loading...

După un prim service în restaurant care le-a pus mari probleme și le-a arătat că mai au de muncă până să se ridice la nivelul pretențiilor celor trei jurați, concurenții de la ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” au parte săptămâna aceasta de o provocare neașteptată.

iadul bucatarilor - meniuTreziți dis-de-dimineață de sous-chefii Mimi și DArtagnan, concurenții vor fi de-a dreptul uimiți să constate că au fost luați cu asalt de foarte multe… animale.

Proba pe care le-a pregătit-o chef Florin Dumitrescu îi va pune în fața unui mod inedit de a stabili meniul: fiecare trebuie să alerge printr-un țarc cu foarte multe animale, să prindă un animal și sa-l asocieze cu un tip de garnitură dat. Fiecare concurent va avea puțin timp la dispoziție pentru a alerga după animale și, în funcție de ce va prinde, va ști ce meniu are de pregătit.

Fiecare tip de carne se potrivește cu o anumită garnitură, astfel că imprevizibilul își va spune cuvântul. Spre norocul lor, concurenții nu vor fi nevoiți să gătească animalele prinse, ci doar tipul de carne, pe care îl vor găsi în cămara bucătăriei. Cursa prin țarc va fi de-a dreptul comică, mai ales că unii concurenți, cum ar fi Andreea, au recunoscut că le este teamă să pună mâna pe animale. Cine ce va avea de gătit, telespectatorii Antena 1 vor descoperi luni, 6 octombrie, de la ora 20.30.

“Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” va aduce luni seară o nouă confruntare în bucătărie a celor două echipe: fete vs băieți. Fiecare va trebui să gătească în funcție de captura din țarc, dar, în același timp, trebuie să muncească și în echipă pentru că la jurizare punctele celor trei chefi vor atârna greu în favoarea unei singure echipe.

Așa se face că finalul ediției de luni va aduce o recompensă relaxantă pentru echipa desemnată câștigătoare, în vreme ce învinșii vor primi și mai mult de muncă.

664 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*