Breaking news

Magda Catone joacă în premieră cu fiul ei la Totul e permis

loading...

Luni, 23 decembrie, de la ora 23.30, la Antena 1, Carol Ionescu, fiul Magdei Catone și al regretatului Șerban Ionescu, va apărea pentru prima dată într-un show de televiziune alături de mama sa. Premiera se întâmplă la “Totul e permis”, cel mai înclinat show al momentului.

magda catoneÎn prag de Crăciun, Magda Catone joacă cu fiul ei, în premieră la tv, în cadrul show-ului ”Totul e permis”.

E prima oară când joc cu mama. Am avut emoții, pentru că nu știam exact ce trebuie să fac, dar m-am descurcat”, a declarat Carol, la coborârea de pe planul înclinat.

Tânărul de 17 ani ne-a spus că, după absolvirea liceului, va da admiterea la UNATC, pentru că își dorește să devină actor, ca părinții săi. De altfel, el joacă de ceva vreme într-o trupă de teatru de amatori.

Tata a fost împotrivă să fac teatru. Voia să mă îndrept spre stomatologie. Însă după ce m-a văzut jucând în cadrul unui festival de gen, m-a felicitat și mi-a zis să fac ceea ce-mi doresc”, a mai spus el.

Carol a urcat pe scenă lângă tatăl său, pentru prima oară, la vârsta de cinci ani.

Se întâmpla la Odeon, și m-a urcat pe scenă la aplauze. M-am speriat atunci și am început să plâng”, își amintește fiul lui Șerban Ionescu.

Pe planul înclinat la 22,5 grade de la “Totul e permis”, Carol Ionescu va fi protagonistul megaproducției “Petrecerea majoratului”, în rolul sărbătoritului. În celelalte roluri vor apărea Magda Catone (mama), Marius Florea Vizante (invitatul), Dorina Chiriac (invitata).

„Totul e permis” este un show spectaculos, cu probe dintre cele mai amuzante și ingenioase, bazate pe teme de actorie, precum improvizația sau mima. Proba de foc este aceea a planului înclinat la 22,5 grade, o suprafață pe care se alunecă foarte ușor și pe care concurenții – opt la număr, împărțiți în două echipe -, au de improvizat pe teme date, la indicațiile prezentatorului.

Distribuția show-ului programat luni, 23 decembrie, de la ora 23.30, la Antena 1, este formată din: Monica Davidescu, Ioana Blaj, Cosmin Seleși, Lucian Ghimiși, respectiv Magda Catone, Dorina Chiriac, Carol Ionescu și Marius Florea Vizante.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata