Breaking news

Lupii din România se vând la negru și cu 400 de euro bucata

loading...
1 205

Dezvăluiri incendiare într-o anchetă marca  Din|interior de la Digi 24. O echipa a stat zeci de ore în sălbăticie pentru a prinde imagini cu lupii din România.

lupii din romania - ancheta digi 24Anchetele reporterilor emisiunii Din|interior, difuzatâ în fiecare duminică, de la 18.30, la Digi24, continuă cu o viziune realistă asupra situației lupilor din România. O echipă a emisiunii  a petrecut nopți în șir în pădure pentru a filma lupi în sălbăticie.

Povestea lupilor din România este una nu tocmai fericită, în condițiile în care ei se vând chiar și cu 400 de euro pe piața neagră.

Dispariţia iminentă a exemplarelor de lup cenuşiu care au mai rămas prin România şi consecinţele ei asupra întregului ecosistem ar trebui să fie în atenția autorităților.

Lupul cenuşiu, sau „sanitarul pădurii”, aşa cum mai este numit, nu a avut o soartă prea bună în ultimii ani, specia fiind ameninţată cu dispariţia şi la nivel mondial.

La prima vedere, România ar sta bine la acest capitol căci a rămas ţara europeană cu cei mai mulţi lupi în sălbăticie, peste 3000 de exemplare, spun statisticile.

Însă în fiecare an, în România sunt găsite exemplare împuşcate ilegal pentru simplul motiv că fac concurenţă vânătorilor de căprioare şi mistreţi; mai mult, uciderea lupilor s-a transformat într-o veritabilă afacere internaţională, în fiecare an străinii fiind invitaţi să vâneze, animalele noastre, pentru simplul motiv că la ei în ţară nu mai au aşa ceva; şi tot în ultimii ani a mai apărut şi problema haitelor de câini sălbatici care se strâng şi vânează pui de căprioare şi mistreţi iar localnicii pun aceste întâmplări tot pe seama lupilor.

În realitate, nimeni nu ştie cu exactitate câti lupi mai sunt prin pădurile româneşti, autorităţile gestionează haotic situaţia lor, numărătoarea se face după ureche iar braconajul este în floare.

Practic nu se face mai nimic pentru conservarea populaţiei de lupi. … Nu cunoaştem structura populaţiei, nu cunoaştem dinamica populaţiei, nu suntem ferm convinşi că ştim ce mănâncă un lup în timpul unui an“, spune Silviu Chiriac, consilier al Agenţiei pentru Protecţia mediului Vrancea.

Echipa  Din|interior a vrut să afle însă toate aceste lucruri şi, pentru asta, a petrecut multe ore în sălbăticie, a stat de vorbă cu autorităţi, dar şi cu cei care ştiu cel mai bine ce se întâmplă în pădurile noastre – pădurari, localnici sau ciobani.

Vestea bună ar fi că, în prezent, specialiştii lucrează la un proiect cu fonduri europene, în valoare de un milion de euro, pentru conservarea lupilor aflaţi pe raza a şase judeţe – Vrancea, Covasna, Harghita, Neamţ, Bacău şi Mureş.

Şi un alt exemplu îmbucurător este cel al rezervaţiei de la Zărneşti, unde oameni cărora le pasă de soarta acestor animale sălbatice îi cresc şi îngrijesc în captivitate.

Sunt în prezent nouă lupi. … Toţi lupii care au fost aduşi au venit într-o stare jalnică“. … Li se asigură vitamine, calciu şi primesc mâncare”, spun administratorii rezervației.

Evident, prea puţin pentru a putea ajuta toată populaţia de lupi de la noi. Şi, din nou, facem comparaţii cu alţii.

Americanii, spre exemplu, au înţeles importanţa lupilor pentru ecosisteme, autorităţile făcând eforturi disperate să reintroducă acest animal în parcurile naturale.

În contrapartidă, noi îi chemăm pe ei să vâneze lupul nostru cenuşiu şi ne bucurăm la cele câteva sute de dolari pe care le obţinem în schimb.

Declaraţii şi imagini surprinzătoare, într-o anchetă marca Din|interior, duminică, la ora 18.30, la Digi24.

loading...
1 Comentariu
  1. antonio spune

    formoso

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata