Breaking news

Liviu Mihaiu, invitatul Marinei Constantinescu la Nocturne, la TVR 1 şi TVR HD

loading...

Jurnalistul, editorialistul şi realizatorul radio-tv Liviu Mihaiu este cel de-al doilea invitat al Marinei Constantinescu luni seară, în noul sezon al emisiunii Nocturne de la TVR 1 şi TVR HD.

liviu mihaiu - nocturneLuni, 8 aprilie, de la ora 23.00, Marina Constantinescu va continua discuţiile cu jurnalişti de impact din presa românească, fără nicio intenţie de a judeca, ci doar cu aceea de a înţelege derapajele de la deontologia profesiei de jurnalist.

Presa românească nu mai e a jurnaliştilor, presa a fost ocupată, ca şi statul român… Niciun dosar al vreunui torţionar nu a fost judecat, niciun criminal comunist nu a fost judecat. Şi ne întrebăm de ce nu îşi revine poporul român din trauma comunismului? Noi trăim exclusiv în prezent: 3 zile înainte, 3 zile după. E tot ce putem face”; „Din cei mai bogaţi 10 oameni din România, 8 sunt ofiţeri de securitate. Pe noi ne conduc nu semenii noştri, nu fraţii noştri, ci duşmanii nostri…”, este de părere jurnalistul Liviu Mihaiu. Şi cu toate acestea, Liviu Mihaiu recunoaşte: „Atunci când mi-e greu şi îmi vine să plec din ţară… îmi spun că ăsta e un răsfăţ de băiat care merge cu maşina”. Urmăriţi la Nocturne o discuţie deschisă, cu cărţile pe faţă, despre presa românească, despre rolul acesteia în viaţa unui „popor traumatizat, nefericit, care nu se mai iubeşte pe sine – poporul român” (Liviu Mihaiu).

Primele ediţii ale noului sezon Nocturne încearcă o radiografie a societăţii şi, implicit, a presei româneşti prin interviuri cu jurnalişti de impact, de primă linie.

Fiecare ediţie a emisiunii Nocturne este ceva nou. Felul în care gândim povestea, luminile, atmosfera, invitatul sau invitaţii, temele de dialog şi meditaţie. Poate că noul este reprezentat acum de încercarea mea de a radiografia şi altfel ce înseamnă un lider de opinie, acela din mass media. Încerc să discut, cu câţiva oameni cu impact din televiziuni, radio şi presa scrisă asupra acestei societăţi, ce înseamnă verbul, responsabilitatea, compromisul, vina, asumarea, derapajul. Şi, deloc în ultimul rând, ce este puterea…”, declară Marina Constantinescu, realizatoarea Nocturnelor de la TVR 1.

Dialogul pe teritoriul Nocturnelor a început cu jurnalistul Marius Tucă şi va continua, după Liviu Mihaiu, cu Emil Hurezeanu, Robert Turcescu, Mihai Gâdea, Radu Moraru.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata