Lama Capuccino se lasă dresată pe scena Next Star

loading...

Loren, o concurentă care joi, 24 noiembrie, de la ora 20.30, la “Next Star”, va prezenta în fața juraților un complex număr de circ, va urca pe scenă însoțită de animalul ei de companie, o… lamă pe nume Capuccino.

lama-next-starO lamă la noi în platou!”, va fi reacția lui Dorian Popa, de la masa juriului, în timp ce se ridică să mângâie frumosul exemplar. Juratul se va arăta încântat și de porumbeii din platou, căci Loren a pregătit pentru “Next Star” nu doar un spectaculos număr de acrobație aeriană, ci și o dresură de porumbei și, împreună cu Alina Eremia, colega sa de juriu, el va încerca să se “împrietenească” cu frumoasele  păsări. Dacă va reuși asta, telespectatorii vor vedea joi seara.

Loren, concurenta pe care telespectatorii Antenei 1 o vor cunoaște în ediția de joia aceasta, a debutat la vârsta de doi ani și face parte dintr-o familie de circari. De altfel, pe scena de la „Next Star”, alături de ea vor urca atât părinții, cât și sora ei mai mică, Alexia. De asemenea, bunicul concurentei a fost acrobat pe sârmă și unul dintre „frații Tarzan”, celebri în lumea circului, în anii ’40.

Dacă va reuși Loren să-i impresioneze pe cei patru jurați ai show-ului, Alina Eremia, Pepe, Dorian Popa și CRBL, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, 24 noiembrie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție “Next Star” prezentată de Dan Negru.

next-star-lama

380 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*