La Digi 24, de Paște, Lumina e în oameni

loading...

În Săptămâna Patimilor, Digi24 HD spune „Poveştile credinţei” şi   transmite, în direct, slujba de Înviere de la Mănăstirea Bârsana din Maramureş, de la Vatican şi de la Mănăstirea Căpriana din Republica Moldova.

digi 24 - pasteCredinţă, speranţă, renaştere, sărbătoare –sunt atribute ale creştinătăţii, pe care credincioşii le retrăiesc de Paşti. Digi24 HD transmite în aceste zile un program special dedicat celui mai important eveniment al creştinătăţii. În Săptămâna Patimilor telespectatorii ştirilor Digi24 HD află, sub genericul „Lumina e în oameni”, poveştile unor oameni remarcabili, oameni simpli, care dăruiesc bine celor din jur.

În ultimele zile de post, Joia Mare, Vinerea Neagră şi Sâmbăta Paştelui, teologul Cristian Bădiliţă spune „Poveştile credinţei”. Reputatul specialist vorbeşte despre gesturile si faptele lui Iisus, iar filmările au fost realizate la Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş, monument de artă şi arhitectură medievală românească.

În seara Învierii, programul special începe la ora 21.00, cu difuzarea documentarului „Ierusalim, oraşul sfânt”, prezentat de Emil Hurezeanu,  în cadrul emisiunii Digipedia”. Documentarul-eveniment este difuzat în trei episoade: sâmbătă, 19 aprilie, de la 21.00, duminică, 20 aprilie, de la ora 22.00 şi luni, 21 aprilie, de la ora 21.00.

Programul nopţii de Înviere continuă, la ora 23.00, cu o ediţie specială de anvergură, cu transmisiuni în direct din Maramureş, Republica Moldova, Catedrala Romano-Catolică de la Oradea, Patriarhia Română şi de la Vatican. Adriana Nedelea si Cristian Citre, de la Mănăstirea maramureşană Bârsana, şi Sanda Nicola, trimis special la Vatican, vor discuta cu specialişti momentele şi semnificaţiile slujbei.

Duminică, în prima zi de Paşti, Digi24 HD continuă programul special, cu emisiuni dedicate acestei sărbători: „Sănătatea în bucate”, „Tinereţe fără bătrâneţe”, Impartial” şi „Kilometrul 0”. De la ora 12.00 la ora 15.00, într-un triplex România -Vatican – Republica Moldova,  Adriana Nedelea, Cristian Citre, Sanda Nicola şi Ligia Pricopi vorbesc despre obiceiurile şi tradiţiile pascale catolice şi ortodoxe.

623 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*