Isabela Pamparău a câștigat cel de-al patrulea sezon Next Star – VIDEO

loading...

Isabela Pamparău, în vârstă de 12 ani din Botoşani, a cucerit joi seară, trofeul celui de-al patrulea sezon Next Star.

Isabela Pamparau - next star 2014Dintre cei 13 finalişti, Pepe, Lora, Vasile Muraru, Maria Cârneci şi Connect-R au văzut în Isabela toate calităţile pe care trebuie să le aibă un „Next Star”, după ce puştoaica a cântat piesa „Chandelier” a cunoscutei artiste Sia.

„Aseară am luat primul autograf al uneia dintre marile vedete din anii care vor veni, Isabela. E ca şi când cineva ar fi reuşit să-i smulgă primul autograf Margaretei Pâlaru sau Angelei Similea”, spune Dan Negru.

Telespectatorii au asistat aseară la un adevărat spectacol din care nu au lipsit muzica uşoară, populară, momente de actorie şi dans.

Am fost foarte surprinsă când am primit vestea pentru că toţi copiii au fost extraordinar de buni şi oricare dintre noi ar fi putut fi câştigătorul. M-am bucurat foarte mult şi cred că a fost o decizie foarte greu de luat. Voi face tot ce-mi stă în putinţă ca trofeul de la „Next Star” să fie uşa deschisă către o carieră muzicală”, declară Isabela Pamparău.

Finala celui de-al patrulea sezon de „Next Star”, difuzată în intervalul orar 20:29-23:56, a fost lider de audienţă la nivelul publicului din mediul urban şi naţional. În minutul de aur el ediţiei, 21:05, peste 1 827 000 de telespectatori urmăreau aseară finala show-ului la nivelul întregii ţări.

La nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 a condus detașat cu o medie de 7,6 puncte de rating și 16,7 cotă de piață. ProTv, următorul clasat, a obținut 5,5 puncte de rating și 12,1% cotă de piață.

Și la nivelul întregii populații a României, emisiunea „Next Star” a obținut, în medie, 7,1 puncte de rating și 15,5 cotă de piaţă. ProTv, clasat și de această dată pe locul al II-lea, a avut 6,5 puncte de rating și 14,4% cotă de piață.

326 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*