Breaking news

Happy Channel va difuza un serial inspirat din viaţa Reginei Victoria

loading...

Din 2 noiembrie, Happy Channel le aduce telespectatorilor, în premieră, serialul britanic “Victoria”. Producția, care vorbește despre una dintre cele mai puternice femei din lume și care o are în rol principal pe actrița Jenna Coleman, se va difuza de vineri până duminică, de la ora 20.00.

Lansat în august 2016 în Regatul Unit al Marii Britanii, iar la începutul anului următor și în Statele Unite ale Americii, serialul “Victoria” va putea fi văzut din a doua zi a lunii noiembrie la postul de televiziune Happy Channel. Câștigător a numeroase premii, votat inclusiv serialul britanic al anului 2017, “Victoria” are în distribuție actori consacrați, precum: Jenna Coleman, Daniela Holtz, Nell Hudson, Tommy Knight, Adrian Schiller, Jordan Waller, Tom Hughes.

Din 2 noiembrie, Happy Channel va difuza primele două sezoane ale producției britanice, telespectatorii putând urmări episoadele, de vineri până duminică, în intervalul 20.00-22.00. Serialul “Victoria” spune povestea uneia dintre cele mai importante personalități din istoria Marii Britanii. Producția are la bază evenimente reale și se concentrează pe primii ani ai domniei Reginei Victoria, inspirându-se din jurnalele Reginei pentru a realiza un portret al transformării ei într-un monarh respectat.

“Știu că sunt tânără, dar îmi cunosc datoria. Sunt pregătită pentru marea responsabilitate, care mă așteaptă”, mărturisește Victoria, interpretată de actrița Jenna Coleman. “Datoria mea este să-mi servesc țara”, spune ea, care a moștenit tronul la vârsta de 18 ani. Serialul se va concentra și asupra relației de iubire dintre Regina Victoria cu Prințul Albert (Tom Hughes).

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata