Europeanul de handbal feminin crește audiența TVR 2

loading...

Aproape un milion de telespectatori au urmărit, în Minutul de Aur, lupta de calificare a României în grupele superioare la Campionatul European de handbal feminin din Croaţia şi Ungaria.

romania handbal 2014Meciul de calificare a naţionalei feminine de handbal a României în grupele principale ale Campionatului European din Ungaria şi Croaţia a plasat postul TVR 2 pe o poziţie fruntaşă în topul audienţelor de joi seară, mai precis pe locul 5 la nivel naţional, după PRO TV, Antena 1, Kanal D şi Naţional TV (care au transmis pe intervalul meciului principalele ştiri ale serii, filme artistice, seriale sau divertisment).

Astfel, meciul în care România a învins Ucraina cu scorul de 23-22, desfăşurat în intervalul orar 19.11 – 20.47, a fost urmărit la TVR 2, în medie, la nivel naţional, de peste jumătate de milion de suporteri. Mai precis, de 545.000 de telespectatori, reprezentând un rating mediu de 2,9% şi o cotă medie de piaţă de 5,3%. Minutul de aur al partidei a fost înregistrat la nivel naţional la 20.44, când s-au înregistrat aproape un milion de telespectatori (980.000), reprezentând un rating de 5,3% şi o cotă de piaţă de 9,1%.

În afară de telespectatorii tv, partida a fost urmărită şi online, fiind înregistrate peste 75.000 de afişări a peste 19.300 de vizitatori unici. Aceştia au vizionat meciul prin intermediul portalului TVR+ la calculatoarele, tabletele sau mobilele lor.

În continuare, TVR 2 şi TVR HD îşi modifică grilele pentru a transmite – în direct – următoarele trei meciuri pe care naţionala României le va susţine în lupta pentru a se califica în semifinalele acestui Campionat European. Meciurile ce vor fi comentate de Dragoş Cojocaru vor putea fi urmărite, la TVR 2, TVR HD şi TVR+ după următorul program:

  • Sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 21.30 – România – Ungaria
  • Luni, 15 decembrie, de la ora 17.00 – România – Spania
  • Miercuri, 17 decembrie, de la ora 17.00 – România – Polonia

Fazele finale ale CE de Handbal 2014 pot fi urmărite, în transmisiune directă de la Budapesta, la TVR 2, TVR HD şi TVR+ astfel:

  • Vineri, 19 decembrie
    • de la 19.00 Semifinala I
    • şi de la 21.30 Semifinala II
  • Duminică, 21 decembrie
    • de la 16.30 Finala mică
    • şi de la 19.00 Finala

Cu 15 minute înaintea fiecărui meci şi timp de 15 minute după încheierea fiecărei partide, Alina Alexoi şi Cristian Mîndru vor discuta cele mai importante faze şi momente, în cadrul programului Studio Handbal feminin.

Publicul din România poate urmări înregistrările tuturor partidelor Campionatului European din Ungaria şi Croaţia transmise de TVR 2 şi TVR 3, precum şi a programelor «Studio Handbal feminin» pe TVR+ (portalul video al Televiziunii Române), la adresa http://www.tvrplus.ro/editie-campionatul-european-de-handbal-feminin-290999.

Din cauza clauzelor impuse de geoprotecţie, internauţii din afara ţării nu au acces la aceste înregistrări.

417 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*