Euforia TV difuzează “Downton Abbey”, cel mai apreciat serial britanic din lume

loading...

Euforia tv începe din 15 septembrie, de la ora 23.00, difuzarea serialului “Downton Abbey”, al cărui prim episod va fi difuzat în premieră pentru România. În această toamnă primele două sezoane ale serialului.

Downton_AbbeyProducţia, o capodoperă în sine, a fost apreciată de critici cu două Glorburi de aur, zece premii Emmy, precum şi numeroase alte premii ale industriei cinematografice. Despre Dowton Abbey se spune că este unul dintre cele mai de succes seriale tv britanice şi unul dintre cele mai urmărite din întrega lume. Aristocrati, intrigi amoroase, umor englezesc, decoruri  impresionante, personaje bine conturate, actori de prim rang,  iar faptul că Prinţesa Kate este pur şi simplu absorbită de serial şi  George Clooney va fi guest star în episodul de Crăciun, iată doar câteva motive pentru care telespectatoarele Euforia tv nu ar trebui sa rateze premiera producţiei.

Tot luni, 15 septembrie,  EuforiaTV lansează noua  identitate a statiei. Pachetul ilustrează ipostazele în care regăsim femeia Euforia şi armonia prin care aceasta îmbină rolurile de mama, iubită, soţie, prietenă  si femeie de cariera. Conceptul este unul complet nou pe piaţa de televiziune din Romania, fiind implementat sub forma unui “selfie” la 360 de grade, în care personajul principal, femeia Euforia, este centrul propriului univers. Filmarile, realizate sub coordonarea regizorului Cătălin Bugean, au avut loc la mijlocul lui august în Corbeanca şi Herastrau. Cătălin semneaza regia unor productii de referinta pentru telespectatorii de la noi, precum “Splash! Vedete la Apa” sau “Te Cunosc de Undeva”.

“House dependenţa” continuă la postul tv preferat de femeile moderne  din ROmânia din 15 septembrie, în fiecare zi, de luni şi până joi, de la ora 22.00, cu sezonul  VI din “Dr. House”. Telespectatoarele îl vor descoperi pe House luptându-se cu dependenţa de anti depresive într-un centru de dezintoxicare.

Anamaria Prodanca și Laurenţiu  Reghecampf  revin în această toamnă la Euforia tv, din octombrie,  cu un nou sezon în care peripețiile celei mai nebune găști din România îi poartă pe meleaguri autohtone. Noua serie se va numi “Prodanca & Reghe: Fascinați de România”.

Pasiunea pentru muzica populară şi tradiţiile româneşti mi-au fost insuflate de mama mea. De la ea am învăţat să preţuiesc şi să respect oamenii, tradiţiile, portul popular. Sunt fascinată de România, ăsta e adevărul! Iar în noul sezon al reality-show-ului nostru de la Euforia asta o să vedeţi: locuri frumoase din ţara noastră, locuri ce merită  promovate şi arătate, tradiiţii, tot ce ţine de România autentică. Este o perioadă minunată pentru familia noastră, dar grea în egală măsură: plecarea în Arabia Saudită, la Riad, unde Laur o să antreneze Al- Hilal. Venim cât de des putem în România. Eu şi soţul meu nu stăm fără pici sau despărţiţi. O să aduc cu  mine acolo “o mică “ Românie, o să vedeţi tot în <Fascinaţi de România>”, declară Anamaria Prodan.

Serialele poliţiste scandinave cele care au creat  popularul gen  “scandinoir” se vor regăsi şi ele în grila de toamnă a Euforia tv. Sub titulatura  “mistere nordice”, Euforia tv va difuza din 22 septembrie, de luni şi până joi ,de la ora 20.00, “Podul” (“Bron” în original) – coproducţie suedezo-daneza, “Black widows” – produs în Finlanda, şi “Mammon” realizat în Norvegia.

1255 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*