Breaking news

Ediţii „Let It Be” Beatles – Noaptea care a schimbat America

loading...

Paul McCartney şi Ringo Starr vor cânta împreună în show-ul „Let It Be” Beatles – Noaptea care a schimbat America, pe care TVR 1 îl difuzează pe 21 aprilie, de la 22.35.

THE BEATLESPentru a sărbători 50 de ani de la unul dintre momentele istorice ale muzicii şi televiziunii,  The Recording Academy®, AEG Ehrlich Ventures şi CBS au organizat pe 9 februarie 2014 un mare eveniment.

Noaptea care a schimbat America: Un salut Grammy adresat trupei The Beatles a vizat sărbătorirea moştenirii remarcabile pe care legendarul grup englezesc, de şapte ori câştigător al premiilor Grammy, a lăsat-o lumii întregi.

Artişti de top ai zilelor noastre au urcat pe scenă pentru a interpreta cântecele celor patru băieţi fantastici. Spectacolul a fost difuzat de CBS pe 9 februarie, exact la 50 de ani de la data când The Beatles au avut prima apariţie televizată în The Ed Sullivan Show.

Documentarul va include momente de arhivă din istoria trupei The Beatles, pornind din celebra noapte a lui 1964, şi va urmări lansările de hituri ale grupului, precum şi un extraordinar show care va reuni mari nume ale muzicii şi divertismentului de azi.

Numeroase staruri s-au aliniat pentru acest eveniment istoric – fie pentru a interpreta hiturile Beatles-ilor, fie pentru a prezenta în acest show: The Beatles LOVE by Cirque du Soleil, Kate Beckinsale, Jeff Bridges, Gary Clark Jr., Johnny Depp, Dave Grohl, Eric Idle, Imagine Dragons, Alicia Keys & John Legend, Anna Kendrick, David Letterman, LL COOL J, Jeff Lynne, Maroon 5, John Mayer & Keith Urban, Brad Paisley & Pharrell Williams, Katy Perry, Sean Penn, Ed Sheeran, Joe Walsh, Stevie Wonder.

 

Prima apariţie a trupei The Beatles la The Ed Sullivan Show este unul dintre cele mai urmărite momente din istoria televiziunii – cu 74 de milioane de oameni conectaţi să urmărească cei patru englezi interpretând patru dintre melodiile lor, într-un program de varietăţi cu durata de o oră. Este considerat de mulţi istorici şi critici drept unul dintre momentele cheie în muzică şi televiziune.

Spectacolul pe care telespectatorii TVR 1 îl vor urmări a doua zi de Paşti va scoate în evidenţă şi va contextualiza impactul muzical, cultural şi istoric al grupului The Beatles, precum şi legendara lui carieră.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata