Dr. House şi The Office, serialele grilei de primăvară a TVR 1

loading...

Sezonul VII al seriei Dr. House debutează în premieră luni, 10 martie, de la ora 21.00, urmat, de la ora 22.00, de primul episod din sezonul I al sitcom-ului The Office.

seriale noi la tvr 1Dr. House se întoarce, din această primăvară, la TVR 1, cu un nou sezon în premieră în România. Şi nu vine singur, ci alături de un alt serial în premieră, care va fi, cu siguranţă, salutat de telespectatori – The Office. Din 10 martie, lunea aparţine serialelor multipremiate. Timp de 23 de săptămâni, telespectatorii TVR 1 pot urmări, de la ora 21.00, cazurile aproape imposibile pe care le rezolvă celebrul House în al şaptelea sezon al seriei. De la ora 22.00, pătrundem în viaţa de zi cu zi a unui grup de funcţionari, angajaţi ai unei fabrici de hârtie, în primul sezon al sitcom-ului The Office.

Hugh Laurie revine la TVR 1 în rolul care i-a adus cinci nominalizări la premiile Emmy şi două Globuri de Aur: Gregory House, medicul care ar fi cu siguranţă cel mai teribil coşmar al oricărui pacient, dacă nu ar fi posesorul unui intelect aparent infailibil, după cum el însuşi mărturiseşte: “I’m almost always eventually right…” („Aproape mereu am dreptate, în cele din urmă…”). E sarcastic, incorigibil, dur… însă cum s-ar comporta într-o relaţie sentimentală? Dr. House a preluat, de-a lungul carierei, doar cazuri aparent fără speranţă, dar când relaţia sa cu dr. Lisa Cuddy (Lisa Edelstein) ia o nouă turnură, el se trezeşte brusc în faţa unei provocări diferite şi parcă mai terifiante decât toate cele de până acum…

În acest timp, echipa sa de la Princeton-Plainsboro Teaching Hospital îşi continuă munca de detectivi prin labirintul de simptome şi diagnostice prezumtive. Alături de distribuţia binecunoscută, în cele 23 de episoade ale penultimului sezon al serialului apar, ca invitaţi, actori cunoscuţi precum Candice Bergan (Gandhi, View From The Top), Jennifer Grey (Dirty Dancing), Michael Gladis (Mad Men) şi mulţi alţii.

Michael, şeful regional al unei fabrici de hârtie din Pensylvannia, SUA, are impresia că e tipul cel mai haios din tot biroul şi nici prin cap nu-i trece că subordonaţii săi îl tolerează doar pentru că el le semnează ştatele de plată. Cu cât se străduieşte mai mult să pară cool şi apreciat, cu atât mai jalnic apare în ochii celorlalţi…

Cele 9 sezoane ale serialului The Office (produse între 2005 şi 2013) au acumulat peste 30 de premii şi 130 de nominalizări, între care Globul de Aur şi mai multe premii Emmy. Sitcom-ul creat de Ricky Gervais şi Stephen Merchant a fost filmat cu o singură cameră, în stil ciné-vérité, pentru a crea senzaţia de documentar, fără clasica bandă cu râsete sau public prezent în platou, ceea ce a făcut şi mai penetrant umorul absurd al situaţiilor pe care le trăiesc cotidian Michael, Jim, Pam şi ceilalţi. Acţiunea principală a fiecărui episod e suplimentată cu intervenţii şi „mărturii” ale personajelor către camera de filmat, în legătură cu evenimentele principale ale zilei lor de lucru. Din distribuţie fac parte Rainn Wilson, John Krasinski şi Jenna Fischer.

534 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*