Documentarul ”Cu toate pânzele sus!”, difuzat de TVR 2

loading...

TVR 2 difuzează sâmbătă, 3 iulie, de la ora 19.00, primul episod al documentarului ”Cu toate pânzele sus”, iar de la ora  19.30, va difuza primul episod al celebrului serial ”Toate pânzele sus!”.

Cu_toate_panzele_susÎn urmă cu un an, Marius şi Cătălina Albu (foto), îmbarcaţi pe velierul “Phoenix”, au ridicat ancora din portul Sulina şi au pornit pe traseul imaginat de Radu Tudoran, transformând ficţiunea în realitate. Acest proiect unic, susţinut de Televiziunea Română, a fost urmărit îndeaproape de Codruţa Angelescu, realizator TVR şi Marius Neacşu, director de imagine TVR. Echipa care a realizat o serie de 12 documentare de călătorie, ce va fi difuzată acum în exclusivitate şi în premieră la TVR 2.

În primul episod, difuzat sâmbătă, 3 iulie, veţi face cunoştinţă cu velierul de 9 metri Phoenix şi cu protagoniştii acestei aventuri: Marius Albu, căpitanul ambarcaţiunii, are o vastă experienţă în navigaţie şi este primul român care a realizat înconjurul lumii sub un pavilion românesc.

Cătălina Albu este secundul şi a parcurs şi ea peste 11.000 de mile marine alături de Marius, în urmă cu 10 ani. În plus, amândoi sunt alpinişti – au cucerit Aconcagua (6.959 m – cel mai înalt vulcan stins din lume) şi Ojos del Salados (6.893 m – cel mai înalt vulcan activ din lume).

Traseul pe care îl vor urma este acelaşi cu cel descris de Radu Tudoran în romanul său “Toate pânzele sus”: din Sulina, vor străbate Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Roşie şi Marea Mediterană, apoi vor traversa Atlanticul şi vor coborî de-a lungul coastei Americii de Sud, până în Ţara de Foc.

Marius_si_Catalina_AlbuÎnsă, înainte de toate, protagoniştii noştri vor trebui să pornească la drum … de trei ori! Pentru a sublinia oferta acestei aventuri inedite, TVR 2 va începe difuzarea, tot din 3 iulie, în fiecare sâmbătă de la ora 19.30, a îndrăgitului serial „Toate pânzele sus”, ecranizare a romanului omonim de Radu Tudoran în regia lui Mircea Mureşan. Din distribuţie fac parte nume mari ale cinematografiei precum Ion Besoiu, Jean Constantin, Ilarion Ciobanu şi Sebastian Papaiani.

689 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*