Digi 24, noul pot tv al RCS&RDS se va lansa pe 1 martie și va emite 24 din 24 știri, pe frecvența postului 10 TV. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acceptat în ședința de marți, transformarea televiziunii 10 TV în Digi 24.
Peste trei săptămâni o nouă televiziune de știri își va face apariția pe piața media din România.
Colosul telecomunicațiilor, RCS&RDS, își va lansa pe 1 martie, postul de știri numit Digi 24. Apariția noii televiziuni de știri se va face prin închiderea postului 10 tv, care aparține tot RCS&RDS.
Potrivit declarațiilor reprezentanților Digi 24, postul de știri nu va difuza publicxitate cel puțin șase luni de zile.
În acest moment Digi 24 are înființate și 4 stații locale la Brașov, Craiova, Timișoara și Oradea cât și corespondenți în alte 16 orașe din țară.
Din echipa redacțională a Digi 24 fac parte și Luca Niculescu, Cosmin Prelipceanu, Liana Pătraş, Ema Zeicescu şi Cosmin Stan și Diana Bart.
Televiziunea generalistă 10 TV ce va fi desființată, a fost lansată în 10 decembrie 2010 și intrată în moarte clinică câteva luni mai târziu.
0 comentarii | 377 vizualizari