Breaking news

Digi 24 arbitrează meciul politic al regionalizării în județele Brașov și Sibiu

loading...
0 9

Campania  Digi 24 „Raport de țară” ajunge, în această săptămână, în 2 județe pentru care problema regionalizării se pune mai acut decât oriunde în altă parte, Sibiu și Brașov.

raport de tara la digi 24Începând de astăzi și până vineri, la orele 09.00, 13.00, 19.00 și 20.00, corespondenții Digi 24 vor prezenta o serie de reportaje  realizate în cele 2 județe aflate în competiție directă pentru șefia regiunii Centru.

Războiul declarațiilor a început în momentul în care primarul Sibiului, Klaus Iohannis a devenit membru al PNL și a luat un serios avans în cursa pentru șefia regiunii Centru.

În replică președintele PSD Braşov, Constantin Niţă l-a atacat pe proaspătul liberal în privinţa intereselor din jurul regionalizării. Domnul Iohannis a declarat, zilele trecute, cu o seninătate şi cu o îndrăzneală extraordinare, că unul dintre scopurile principale pentru care a intrat în PNL este să ajute Sibiul să devină capitala Regiunii Centru în urma împărţirii administrative, iar dumnealui, implicit, să devină guvernator.

Klaus Iohannis a dat un răspuns diplomat. El a spus că spera ca lupta pentru obţinerea supremaţiei în regiune să nu degenereze. Împreună cu noii colegi din PNL Sibiu, el va întocmi un studiu ştiinţific menit să certifice că Sibiul merită să fie capitală regională din toate punctele de vedere. Deja se aude din ce in ce mai slab numele oraşului Alba Iulia, propus iniţial capitală a regiunii Centru.

Un război politic surd între 2 județe vecine care aleargă umăr la umăr în cursa pentru șefia regiunii Centru. Între timp corespondenții Digi 24 încearcă să arate care sunt plusurile și minusurile fiecărui județ. Vineri, de la 19.30, într-o dezbatere paralelă, Cosmin Prelipceanu și Sanda Nicola se vor afla în capitalele celor 2 județe, la Sibiu și la Brașov, și vor pleda cauza acestora.

Campania „Raport de țară” intră în cea de-a doua săptămână de desfășurare, după ce Iașiul și Piatra Neamț și-ai disputat poziția de județ lider în zonă săptămâna trecută.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata