Breaking news

Declaraţii pe Arena Naţională, scutul antirachetă şi noul Cod Rutier, în Distractis Show

loading...

Cea de-a treia ediţie Distractis ShowDistilat de comedie de la TVR 1 şi TVR+ începe… înainte de a începe. Mai exact, luni seară, de la ora 21.00, echipa Distractis dă legătura pe Arena Naţională, de unde vor face declaraţii Preşedintele, Premierul şi Primarul General.

distractis showToţi trei îşi vor încuraja echipa, dar nu pe cea naţională de fotbal, ci pe cea de… partid! Sorin Oprescu se va lăuda că a pus sub gazon nisip „dă la Paralia Katerini”, Victor Ponta va considera că grecii sunt la fel de buni ca românii la driblatul taxelor, iar preşedintele Băsescu va fi prezent pe stadion ca cel de-al doisprezecelea jucător, preşedinte – jucător!

La „Ora Haş”, Cristian Greţcu, gazda pivniţei cu distilat, va discuta cu cei trei pseudo-analişti – Haşmaţuchi, Haşeganu şi Haşulete – despre stadiul lucrărilor scutului antirachetă de la Deveselu. Vom afla şi părerile avizate ale doamnei Carmen Hara, dar şi răspunsuri la întrebările: de ce a fost instalat scutul chiar la Deveselu? Cum a anticipat melosul popular oltenesc această amplasare? Şi cum ne va salva Olanda la meciul retur cu Grecia?

Noul Cod Rutier, încă neadoptat, îşi propune să fie mai blând cu şoferii care consumă o cantitate mică de alcool, dar să-i taxeze pe şoferii violenţi, fapt susţinut chiar de Victor Ponta. Aflăm luni seară, la Distractis ShowDistilat de comedie, cum va boteza premierul noul Cod Rutier, dacă acesta va fi adoptat cu toleranţa la consumul mic de alcool…

Invitaţii rubricii „Distilat de Muzică” din 18 noiembrie sunt membrii trupei Bandidos, iar Raul Gheba aduce un nou moment de stand-up comedy, sub titlul „Hai Stand-Up, Stand-Up”.

Enigma de luni seară, dezbătută în cadrul rubricii „La Trântă cu Enigmele”, aduce un subiect fierbinte: încleştarea tigăilor. Câţiva specialişti de prestigiu vin să-şi susţină punctele de vedere privind acest domeniu atât de enigmatic precum tigaia de bucătărie: o gospodină care utilizează tigaia la lupta împotriva soţului, un savant diliu de la Academia Română de tigăi de ceramică şi o pereche de rromi căldărari tradiţionaşiti, la care tigaia, ca şi meseria, se fură… La ce concluzie ajung aceştia aflăm în show-ul de luni seară, la TVR 1 şi TVR+, singurul distilat care nu dăunează grav sănătăţii şi nici nu produce dureri de cap.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata