Breaking news

De la A la infinit despre frumuseţe: cu Rucsandra Hurezeanu şi Silvia Giurcă

loading...

În eleganta ambianţă a Palatului Ştirbey, Smaranda Vornicu le invită la o discuţie despre frumuseţea exterioară sau interioară pe două doamne pentru care frumuseţea este un mod de viaţă: Rucsandra Hurezeanu, în calitate de antreprenor în industria dermato-cosmetică şi pe top modelul Silvia Giurcă, a cărei frumuseţe a fost recunoscută şi apreciată internaţional.

de la a al infinitEmisiunea De la A la infinit de sâmbătă, 2 noiembrie, începe la ora 15.00, la TVR 1, TVR HD, precum şi online, pe TVR+.

Un material de arhivă despre vizita în România a actorului Peter Gilmore, cel care a interpretat rolul principal în îndrăgitul serial Linia Maritimă Onedin, difuzat în România între 1971 şi 1980, este momentul surpriză al ediţiei De la A la infinit din 2 noiembrie. Actorul a încetat din viaţă în februarie 2013.

Crainica Delia Budeanu şi directorul de imagine Dan Nanoveanu sunt invitaţii speciali ai Smarandei pentru a depăna amintiri legate de televiziune, aşa cum se făcea televiziune în vremea lui Tudor Vornicu. Din generaţia tânără, Nicole Cherry destinde atmosfera cu şlagărul ei Memories, dar impresionează şi cu mai noua ei melodie Yes, I Can.

Face „politica ştiinţei”. A lucrat 10 ani, în America, alături de singurul român laureat al premiului Nobel pentru medicină, George Emil Palade. S-a întors în România, în 1979, în plin comunism, pentru a construi un vis: Institutul de Biologie şi Patologie Celulară Nicolae Simionescu. La începutul lunii octombrie a primit distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare. Irina Luca stă de vorbă cu doamna academician Maya Simionescu, o femeie frumoasă, cu o poveste de viaţă fascinantă, un model şi un sprijin pentru tinerii care lucrează în cercetare.

Unul dintre cele mai frumoase centre spa din România, localizat la Poiana Braşov, este vedeta rubricii Casă, cămin, oraş. Centrul de frumuseţe ultradotat cu cele mai noi aparate şi cele mai performante terapii de înfrumuseţare a fost amenajat la Poiana Braşov în mijlocul unei păduri de mesteceni.

Cât ne costă frumuseţea, aflăm de la rubrica EconOM, realizată de Anca Sârbu. Şi tot la această rubrică, despre cum accesăm magazinele virtuale de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi site-urile cu cupoane de reduceri pentru a fi frumoşi cu bani mai puţini.

Eda Marcus este în Tendinţe cu reţeta japoneză a frumuseţii. Rubrica aduce o poveste de viaţă şi ne explică ce înseamnă ştiinţa frumuseţii pentru japonezi.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata