Daniel Osmanovici a stat 37 de ore în direct, la cel mai lung buletin meteo din lume

loading...

37 de ore de direct, 73 de invitați și donatii estimate la 120.000 de Euro, toate pentru cauza Kassandrei. ”Maraton pentru Kassandra”, un demers inițiat de echipa Observator de ziua Antenei 1, pe 29 noiembrie, în cadrul campaniei ”Vreau să ajut” a Fundației Mereu Aproape, a adus împreună foarte mulți oameni dornici să facă bine.

daniel osmanoviciPregătit fizic, dar și psihic, Daniel Osmanovici a rezistat pariului cu el însuși și a reușit să adune în jurul său oameni care au rezonat cu povestea impresionantă a Kassandrei și care au vrut să facă parte dintr-un demers fără precedent. Sute de mii de români au arătat că România este o inimă mare și și-au unit forțele într-un maraton al donațiilor.

Începând cu 29 noiembrie, ora 6 dimineața, Daniel Osmanovici a intrat în direct unde a și rămas timp de 37 de ore, mânat de dorința de a o ajuta pe Kassandra la cea de-a 37-a operație, pe care urmează să o facă la Paris.

”Am reușit să stau 37 de ore si 11 minute în direct, secundele nu mai contează. Și DA, a fost mai greu decât m-am așteptat, pentru că a sta treaz poate nu e greu, dar să stai treaz și să vorbești coerent e greu. Au fost câteva ”secunde dificile”, am avut oameni care m-au susținut cu toate forțele lor, dar cel mai important a fost zâmbetul Kassandrei și cel al fetiței mele, Tea”, spune prezentatorul de la Observator.

Sute de mii de români au privit în direct cel mai lung buletin meteo din lume, prezentat de Daniel Osmanovici. 73 de vedete i s-au alăturat, actori, cântăreţi, jurnalişti, bucătari şi nu numai, dar și fetița sa, Tea și familia sa. Cu toții, împreună cu colegii de redacție și românii care l-au urmărit la TV, pe net și pe Facebook au fost alături de Kassandra şi Daniel.

”La invitatul numărul 30 eu m-am oprit din numărat, abia aseară am aflat că am vorbit cu 73 de oameni… Cine a fost cel mai cel? Sincer, nu îmi amintesc, dar toți au venit pentru Kassandra și asta mi-a dat putere”, spune Daniel.

Așa se face că Florin Ristei si Maria Buză au improvizat un cântec, Ozana Barabancea a cântat pentru Kassandra, la fel și cei de la Mandinga, care au cantat în avans un colind, ”Domn, Domn, să-nălţăm!”. După ce l-a vizitat împreună cu colegii lui, chef Bontea și chef Scărlătescu, chef Florin Dumitrescu a revenit în platoul Observator pe timpul nopții pentru a-i aduce lui Daniel o supă cremă de morcov cu anason și un mousse de ciocolată. Mai mult, Daniel a primit chiar și pachete de acasă, aduse de socrul său. ”După 37 de ore… sacoul a cedat”, povestește Daniel, ”două cămăși asemenea, două laptopuri, telefonul l-am încărcat de două ori, am ”mers” în 10 metri pătrați (cred) vreo 10 kilometri, așa că la final mi-am luat fetița în brațe și am plecat la somn.”

Site-ul special creat pentru această campanie, maraton.observator.tv, i-a ținut pe cei de acasă în permanentă legătură cu studioul din care Daniel Osmanovici a transmis cel mai lung buletin meteo din lume. 364.540 de vizitatori unici a înregistrat maraton.observator.tv pe perioada transmisiunii, când românii au fost ținuți la curent cu întâmplările din platou, invitații care au sosit să-l vadă pe Daniel, mesajele telespectatorilor și ale colegilor din Antena 1.

Kassandra a primit sănătate prin dorința românilor de a dona. Pentru că Daniel a avut curaj. Iar România a avut inimă.

”Kassandra e un copil curajos şi matur. Va merge acum în Franța pentru intervenția cu numărul 37. Sper ca următoarea acțiune să sensibilizeze la fel de multă lume, asta îmi doresc. Cum voi face asta? Încă nu stiu, dar idei există mereu”, e de părere Daniel.

Kassandra este un copil care a fost abandonat de mamă, torturat de bunică și care acum se luptă pentru viață în noua familie a fostului fotbalist Iosif Rotariu. Până la 4 ani, Kassandra a fost arsă cu acid, bătută, înfometată şi aruncată de la etaj. Abandonată de mamă şi chinuită de propria bunică, fetița este acum fiica adoptivă a fostului internaţional Iosif Rotariu. Dragostea părinţilor este cel mai bun medicament pentru fetița care suferă de osteomielită. La 10 ani a trecut deja prin 36 de operaţii, iar acum, în urma campaniei ”Maraton pentru Kassandra”, va merge la Paris pentri operația cu numărul 37.

Cu ocazia acestui maraton, alți doi copii vor primi ajutor in cadrul campaniei ”Vreau să ajut” a Fundației Mereu Aproape: Luca și Radu vor fi sprijiniți să poată ajunge zilele acestea la tratamente medicale în străinătate. Radu are 17 ani şi este printre cei mai buni juniori din echipa de fotbal CSMS Iaşi. Cu o carieră promiţătoare în faţă şi un vis măreţ de îndeplinit, acela de a juca la Real Madrid, el a fost nevoit să spună stop la toate acestea şi “să treacă pe banca de rezervă“ pentru a juca “meciul vieţii lui“ – împotriva cancerului faringian.

La 4 ani, Luca nu-şi poate trăi copilăria liniştit pentru că, încă de acum doi ani, boala a început să-i macine sufletul şi trupul firav. Imediat după ce a împlinit doi ani, Luca nu a mai mers, a început să verse şi îşi punea mereu mâinile în dreptul capului, să arate că-l chinuie groaznic durerile de cap. La îndrumarea doctorului, copilul a făcut primul control RMN, iar testul a arătat că Luca are o tumoare de trunchi cerebral de 5 cm. Operat de trei ori din cauza cancerului agresiv, Luca se lupta acum cu o  tumoare si mai mare, de șapte centimetri. Ajutat de Fundația Mereu Aproape, Luca a plecat deja la clinica Gustave Roussy de la Paris.

402 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*