Breaking news

Dan Negru a primit o scrisoare din închisoare

loading...

Dan Negru este un familist convins şi cunoscut drept o persoană care îi ajută pe cei mai puţin norocoşi de fiecare dată când are ocazia, iar în ultima ediţie înainte de finala „Next Star”, difuzată joi, de la 20:30, la Antena 1, el nu face excepţie.

DariaCampionul divertismentului a aflat de povestea Dariei prin intermediul mamei acesteia care i-a trimis o scrisoare. Soarta a făcut ca ea să-şi ispăşească un păcat pe care l-a făcut, astfel încât aceasta i-a scris lui Dan Negru din închisoare.

Vă scriu cu lacrimi pe faţă şi vă mărturisesc că plâng în fiecare joi seara la Next Star când văd copiii talentaţi şi adorm cu fata mea în gând. Vă rog să o ascultaţi şi dacă vă place să o chemaţi la emisiunea voastră ca să o pot vedea măcar la televizor”, a scris femeia în scrisoarea ajunsă la redacţia „Next Star”.

Fetiţa este crescută de bunica sa şi cu greu se descurcă să o crească, pentru că au o situaţie financiară precară, astfel că, Daria este nevoită să îşi facă temele pe pat, neavând un birou.

Daria a ajuns datorită mamei sale să-i cunoască pe juraţii „Next Star”, Lora, Pepe, Maria Cârneci, Connect-R şi Vasile Muraru, şi mai ales, să i se împlinească o mare dorinţă. Joi, de la 20:30, la Antena 1, visul unei mamei va putea fi împlinit, dar şi al unei fetiţe cu chip de înger, după cum Lora a caracterizat-o pe Daria.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata