Cruduța își alege duminică, alesul în reality show-ului „Burlăcița”

loading...

A intrat în acest reality show cu sufletul deschis și cu convingerea că se va îndrăgosti, iar duminică, de la 20:30, Daniela Crudu trebuie să ia o decizie importantă.

finalisti burlactiaLucian, Pietro și Valentin, cei trei finaliști ai show-ului „Burlăcița”, vor mai avea o singură șansă să o convingă pe Daniela că merită să câștige.

„Nu se așteaptă nimeni la acest final. Le-am cunoscut apropiații și asta m-a ajutat foarte mult să iau o decizie pentru că părinții și prietenii lor mi-au spus lucruri importante despre ei. Nu vor lipsi nici declarațiile de dragoste, momentele romantice, dar nici tensiunea”, a dezvăluit Daniela Crudu.

Însoțită de buna ei prietenă, Bianca Drăgușanu, Daniela va merge în vizită la Pietro, unde îi vor cunoaște un prieten și vor lua masa. Pietro îi va pregăti numeroase surprize Danielei, atât culinare, cât și… emoționale. Mai mult, el îi dă de înțeles că are intenții din ce în ce mai serioase cu ea.

Tot de surprize va fi „Burlăcița” copleșită, și încă de la intrarea în apartamentul lui, și din partea lui Valentin. Daniela își roagă tatăl să vină cu ea la această întâlnire, iar Valentin îi va face cunoștință atât cu tatăl lui, cât și cu cei doi copii. Cum se comportă tatăl pretendentului cu Daniela, ce curiozități are despre ea și ce crede ea despre întrebările pe care i le adresează, duminică, de la 23:00, la Antena 1.

Împreună cu sora ei, Daniela va merge să-l revadă pe Lucian și să-i cunoască părinții. Ei îi vor povesti că au aflat pe ultima sută de metri că fiul lor a decis să participe în acest concurs și nu vor ezita să-i facă Danielei complimente.

„Pe ultima sută de metri această emisiune creează tensiune în sufletul celor trei concurenți, dar mai ales în sufletul meu, pentru că eu trebuie să iau decizia”, declară Daniela.

Cine este alesul inimii ei și cum se încheie tot acest ritual de seducție, telespectatorii vor afla duminică, de la 23:00, la Antena 1.

442 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*