Breaking news

CRBL exasperat de coriandru în Asia Express

loading...

Mâncarea picantă şi condimentată din Sri Lanka şi India le dă mari bătăi de cap concurenţilor din „Asia Express”, show difuzat în curând de Antena 1.

Una dintre victime este şi CRBL, care nu vrea să mai audă în viaţa lui de coriandru.

“Prima oară când am văzut ingredientul ăsta în mâncare am fost foarte bucuros, m-am gândit că e pătrunjel. Până i-am simțţt gustul. Faza e că îl pun peste tot, în orice, nu mai scap de el. Nu vreau să-i mai simt niciodată gustul!”, a povestit vedeta. Oase, prietenul lui, nu stă nici el mai bine când vine vorba de mâncare. “Când ajung acasă vreau să deschid uşa frigiderului şi să mă uit jumătate de oră la el, să mă bucur de ce văd acolo. Şi mai vreau să-mi scot televizorul pe hol, să stau în cadă şi să mă uit la el. Vă daţi seama cât de greu ne e aici?!”, a adăugat el.

Filmările pentru cel de-al doilea sezon „Asia Express”, cel mai dur reality show de aventură difuzat în România, au loc anul acesta în Sri Lanka şi India. 9 perechi de vedete sunt hotărâte să străbată Drumul Elefantului pentru a ajunge la premiul de 30.000 de Euro și pentru a trăi experienţa vieţii lor.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata