Breaking news

Ceremoniile de reînhumare a Regelui Carol al II-lea, în direct la TVR

loading...

Rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea vor fi strămutate în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. În exclusivitate, Televiziunea Română va transmite ceremoniile vineri şi sâmbătă, 8 şi 9 martie.

Telespectatorii vor putea fi din nou martori la un eveniment al istoriei. Carol al II-lea, singurul rege al românilor care nu a avut parte de odihnă într-o biserică, va fi reînhumat. Televiziunea Română este singura televiziune care produce transmisiunile din 8 şi 9 martie, de la Curtea de Argeş. Ceremoniile militară şi religioasă, relatări şi ştiri vor putea fi urmărite la TVR 1, TVR 2, TVR Internaţional, în cadrul emisiunilor informative, precum şi în ediţii speciale.

„Carol al II-lea este singurul rege care, se consideră, s-a odihnit după moarte în afara bisericii. Capela în care a fost depus sicriul de la repatrierea din 2003 se află în curtea mănăstirii şi este un loc improvizat, unde osemintele au aşteptat 16 ani să fie construită o Nouă Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. Deşi în Portugalia, la înmormântare, Carol al II-lea a avut parte de onoruri de şef de stat, pentru că se înrudea cu regii Portugaliei, nu a avut parte de un loc de veci în biserică şi de o slujbă ortodoxă, după datina română. A aşteptat să îşi doarmă locul de veci într-un lăcaş sfânt ortodox, timp de 66 de ani, dintre care 16 în România. La Curtea de Argeş urmează să mai fie aduşi, în următorul an, încă doi membri ai Familiei Regale: fratele lui Carol al II-lea, prinţul Mircea (răpus de febra tifoidă în Primul Război Mondial), al cărui loc de veci este acum în Castelul Bran, într-o criptă care trebuie restaurată, şi Regina mamă Elena. Vor fi înmormântaţi tot în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş”, Camelia Csiki, realizator al emisiunii Ora Regelui de la TVR.

Ceremoniile vor începe vineri, 8 martie, la ora 18.00, când 11 militari ai Batalionului Vânători de Munte 33 „Posada” din Curtea de Argeş vor scoate sicriul Regelui Carol al II-lea din capela din curte şi îl vor duce în Vechea Catedrală, unde va fi aşezat pe catafalc. Stindardul Regelui, cel original, repatriat din Portugalia în 2003, şi o coroană albă de flori vor fi aşezate deasupra.
Acest ceremonial va fi filmat în exclusivitate de TVR, iar imaginile vor putea fi văzute în Telejurnalele TVR 1, TVR 2, TVR Internaţional.

Sâmbătă, 9 martie, TVR 1 va transmite în direct, într-o Ediţie Specială care începe la ora 12.00, ceremonia de aşezare a osemintelor Regelui Carol al II-lea în Noua Catedrală şi necropolă regală din Curtea de Argeş, unde se află şi mormintele Regelui Mihai şi Reginei Ana. Înaintea transmisiunii directe, de la ora 11.35, jurnalista Camelia Csiki a pregătit un reportaj din care vom afla întreaga poveste a refugiului portughez al Regelui Carol al II-lea.

La momentul funerar istoric de la Curtea de Argeş, militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” vor prezenta onorul, sicriul Regelui fiind purtat de brigada de elită a armatei, în prezenţa asistenţei, a militarilor de la Vânătorii de Munte, precum şi a preoţilor din eparhie. La ceremonia de îngropare din Noua Catedrală va participa doar Familia Regală.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata