Breaking news

Cea mai mică femeie şi cel mai înalt bărbat din lume, în premieră la Acces direct

loading...

Acces Direct începe sezonul de toamnă la Antena 1 cu o premieră absolută. În același platou se vor afla cea mai mică femeie din lume și cel mai înalt bărbat din lume.

jyoti amge si sultanSimona Gherghe îi va avea în ediția de azi a emisiunii Acces Direct de la ora 17.00, pe Jyoti Amge, cea mai mică femeie din lume, dar și pe Sultan Kosen, cel mai înalt bărbat de pe Terra.

Ambii au fost înregistrați de Cartea Recordurilor.

Are 20 de ani, dar poate fi uşor confundată cu o fetiţă de 2-3 ani. Jyoti Amge măsoară doar 62,8 centrimetri şi are 5 kilograme, dar aspiraţiile sale sunt înalte. Este pasionată de muzică şi filme şi cea mai mare dorinţă a ei este să devină actriţă la Bollywood.

De când a realizat că ea nu va mai creşte, Jyoti a făcut din defectul său un atu. Duce o viaţă cât se poate de normală. A urmat cursurile unui liceu din oraşul natal, iar acum este studentă. Îşi face face singură hainele, iar la şcoală are un birou adaptat dimensiunilor sale.

Cazul lui Jyoti a făcut înconjurul lumii, iar în 2011, chiar în ziua în care a împlinit 18 ani, a fost declarată “CEA MAI MICĂ FEMEIE DIN LUME”, record omologat de Cartea Recordurilor. Jyoti a stârnit un mare interes în toată presa engleză, iar Jyoti a devenit cunoscută pe plan internaţional. În 2012, a participat în India la reality show-ul “Bigg Boss”, un fel de Big Brother. Tot anul trecut, l-a cunoscut pe cel mai scund bărbat din lume, Chandra Bahadur Dangi, din Nepal. Au pozat împreună pentru cea de-a 57 ediţie a Guiness World Records 2013.

LA VÂRSTA DE 30 ANI, MĂSOARĂ 2,51 m. La 25 august 2009 a fost omologat de Guiness World Records ca fiind cel mai înalt bărbat din lume. Din acel moment, viaţa lui s-a schimbat
definitiv. A început să călătorească foarte mult şi să se bucure de viaţă.

În prezent, deţine recordul şi pentru cele mai mari mâini şi cele mai mari picioare, măsurând 27.5 cm, respectiv 36,5 cm.

Sultan Kose: Cel mai mult îmi doresc să călătoresc să văd lumea şi să am o maşină care să se potrivească cu mărimea mea, deşi visul meu cel mai mare este să mă căsătoresc şi să am copii – Caut dragostea. La vârsta de 12 ani eram mai înalt decât tatăl meu care avea 1,75 cm. Bineînţeles că eram marcat de acest lucru şi nu înţelegeam ce se întâmplă cu mine, de ce sunt mai înalt decât ceilalţi copii.

Sultan mai are trei fraţi şi o soră care au o înălţime normală. Deşi aceştia mergeau la şcoală, el nu a putut să-şi termine studiile din cauza problemelor de sănătate cauzate de înălţimea sa.

În prezent, lucrează ca fermier în oraşul natal şi locuieşte în continuare cu părinţii şi fraţii săi.

În timp, Sultan a mai suferit încă două intervenţii chirurgicale, fără ca acestea să stopeze creşterea lui. Ultima intervenţie a făcut-o  în 2011 la University of Virginia.

Aceasta a avut rezultate, pentru că, în sfârşit, a fost stopată creşterea lui în înălţime.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata