Cătălin Striblea vine la Digi FM. Va realiza matinalul alături de Bogdan Miu

loading...

Digi FM are, din februarie, un nou membru în echipă. Cătălin Striblea, jurnalist cunoscut, om de radio şi televiziune, se alătură echipei Digi FM. Alături de Bogdan Miu el va realiza matinalul Digi FM.

catalin striblea si bogdan miuPentru fostul realizator BBC reîntoarcerea în radio este un moment pe care l-a aşteptat ceva vreme.

”Mi-am dorit să mă întorc în radio şi mă bucur mult ca acest lucru se întâmplă la matinalul Digi FM. Echipa de aici şi-a propus să construiască cel mai important radio din România, iar eu sunt sigur că putem face acest lucru. De asemenea, sunt onorat să mă alătur unui proiect de presă cu prestigiu, care resetează piaţa media din Romania. Mă bucur că mă reîntalnesc cu Bogdan, mai ales că în urma cu ceva ani ne propusesem să realizam un proiect comun. Iată, avem acum ocazia. Cred că împreună vom face o emisiune de dimineaţa, în care – şi la radio – informaţia o să revină la putere”, spune Cătălin Striblea.

Şi Bogdan Miu se bucură de reîntâlnirea cu Cătălin Striblea.

“De când m-am alăturat echipei Digi FM, mi-am propus să le facem ascultătorilor dimineţile mai frumoase abordând subiectele pe care şi ei le discută în masina, la birou sau acasă. Prin venirea lui Cătălin, echipa de matinal câştigă o voce importantă şi, împreună, o să dăm energie dimineţilor ascultătorilor din toată ţara”, a declarat Bogdan Miu.

Cătălin Striblea şi-a început cariera de jurnalist în urmă cu 20 de ani, la Radio Unison din Vaslui. Şi-a continuat cariera în televiziune la Realitatea TV, RTV şi B1TV. A fost şi jurnalist BBC.

Matinalul prezentat de Bogdan Miu şi Cătălin Striblea poate fi ascultat, de luni până vineri, de la 06:30 la 10:00, la Digi FM. Detalii legate de frecvenţele Digi FM pot fi accesate pe www.digi-fm.ro.

626 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*