Breaking news

Cătălin Munteanu își pregătește copii pentru apariția unui nou frățior

loading...

Deşi este stelistă declarată, micuţa Miruna, reporterul „Jurnalului pentru copii” de la Digi24 i-a făcut o vizită jucătorului echipei Dinamo, Cătălin Munteanu.

catalin munteanuŞi a aflat de la el o mulţime de lucruri, pornind de la copilăria fotbalistului, până la poveştile echipelor la care acesta a jucat.

De mic copil am ţinut cu Dinamo, dar soarta m-a dus să joc la Steaua unde am evoluat la juniori şi acolo am debutat la echipa mare. Dar după o perioadă petrecută în Spania m-am reîntors la Dinamo şi aici mă simt foarte bine. Este a doua mea casă”, mărturisește sportivul.

Cătălin Munteanu este un tată foarte grijuliu şi îşi pregătește deja cei doi copii pe care îi are pentru sosirea în familie a celui de-al treilea frăţior.

Am un băiat de vârsta ta şi o fetiţă de 3 ani jumate şi aşteptăm cam spre sfârşitul lunii august să mai avem un copil.  Le spunem deja Sarei şi lui Eric că o să mai  vină încă un frăţior şi că atunci când o să se nască trebuie neapărat să aibă grijă de el”, a declarat Cătălin Munteanu.

Şi pentru că Miruna i-a cerut să o convingă cumva să devină fan al echipei Dinamo, fotbalistul a fost nevoit să recunoască faptul că Steaua are acum o perioadă foarte bună.

Momentan mi-e greu să te conving având în vedere că Steaua are un parcurs extraordinar anul acesta. Mi-e greu să te conving! Trebuie să câştigăm cât mai multe meciuri, să câştigăm campionatul, cupa şi eu cred că prin rezultate vom putea să te convingem. Aşa te vom putea convinge şi pe tine şi pe alţi copii de vârsta ta să veniţi la stadion şi să ţineţi cu Dinamo”, a mai spus dinamovistul.

Un interviu inedit ce poartă semnătura Mirunei, sâmbătă, de la ora 9.30, la „Jurnal pentru copii”, pe Digi24.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata