Breaking news

Campania „România Optimistă” a Ştirilor TVR, în topul audienţelor TVR 1

loading...

25 de ştiri şi reportaje despre o Românie optimistă au putut fi urmărite în cele 5 săptămâni de campanie a Ştirilor TVR de până acum, campanie care poartă numele „România Optimistă”.

romania optimistaÎntre 15 iulie şi 15 septembrie, Ştirile TVR derulează campania „România Optimistă”, care presupune difuzarea zilnic, de luni până vineri, în cadrul Telejurnalului de la ora 20.00 de la  TVR 1, cu preluare pe site-ul stiriletvr.ro, a unei ştiri despre un fapt pozitiv din România.

Conform datelor de audienţă furnizate de Kantar Media şi prelucrate de TVR, reportajele campaniei „România Optimistă” (măsurată separat de Telejurnal) se situează pe primele trei poziţii în topul audienţelor emisiunilor postului TVR 1.

În multe zile, campania s-a situat chiar pe primul loc. Astfel, din 15 iulie până în prezent, la nivel naţional, peste 5 milioane de telespectatori au vizionat cel puţin un minut din campania Ştirilor TVR (reach cumulat de 5.204.000, ceea ce corespunde unui procent de 27,4% dintre telespectatori).

Cea mai urmărită ştire despre România optimistă s-a difuzat pe 31 iulie, când 577.000 de români (3% rating mediu şi 8,4% cotă medie de piaţă) la nivel naţional au urmărit povestea afacerii iniţiate de crescătorul de prepeliţe din Târgu Mureş.

Pe locul al doilea s-a situat materialul despre primul medic din România specializat în realizarea de intervenţii intrauterine, această ştire fiind vizionată în 30 iulie, la TVR 1, de o medie de 532.000 de telespectatori (2,8% rating mediu şi 7,5% cotă de piaţă medie).

Istoria IT-istului care a lansat o afacere cu legume, din prima zi a campaniei, se situează pe locul al treilea, adunând în faţa micilor ecrane o medie de 502.000 de telespectatori (2,7% rating şi 7,3% cotă de piaţă).

La nivel urban, cea mai urmărită ştire din „România optimistă” a fost difuzată pe 7 august (217.000 de telespectatori au vizionat în medie acest material).

Printre cele mai accesate, vizionate şi comentate ştiri se numără reportajul despre crescătorul de prepeliţe din Mureş (Sebastian Suciu din Mureş a avut curaj să pună pe picioare o afacere de familie. A pornit de la câţiva pui şi astăzi vinde zilnic câteva sute de ouă. Aşa a ajuns model pentru mulţi vecini, care se gândesc serios să crească şi ei păsări) sau despre un om de afaceri din Valea Jiului, care a cumpărat… satul în care s-a născut (Ideea lui este să construiască o staţiune turistică, unde oamenii să vină şi să trăiască pentru câteva zile viaţa autentică de la ţară, într-o zonă superbă de munte). Pentru că am primit destule comentarii şi sugestii de materiale chiar de la telespectatori, încercăm să realizăm reportaje şi pe baza acestor propuneri”, ne-au spus Anca Lăzărescu şi Alin Petrică, cei doi producători ai campaniei „România Optimistă” a Ştirilor TVR.

Fiecare reportaj al campaniei este urmat de opiniile unei personalităţi pe tema optimismului la români. Acestea sunt filmate sub forma unor testimoniale, iar până acum, printre cei care şi-au exprimat opinia se numără sociolgi, psihologi, istorici, economişti, oameni de afaceri, oameni de cultură, artişti.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata