Apariţie emoţionantă la X Factor. A urcat pe scenă deşi are mari probleme de vorbire

loading...

Say Ufuk, un concurent de origine româno-turcă-arabă, a emoționat membrii juriului de la „X Factor”, cu povestea lui de viață. Tânărul a avut curajul să vină la audiții deși are mari probleme de vorbire.

Say Ufuk -  x factorAtunci când spui „X Factor”, spui înainte de toate emoţie şi atitudine de învingător pe scenă, iar asta au simţit-o pe pielea lor cei trei juraţi ai serilor de vineri de la Antena 1, diva Delia, rock-starul Bănică şi showmanul Horia Brenciu, atunci când în faţa lor s-a prezentat un puşti de doar 16 ani, cu grave probleme de vorbire.

Say Ufuk, concurentul de origine româno-turcă-arabă le-a povestit juraţilor că viaţa l-a încercat din greu.

Abandonat de mamă la doar 5 zile, a fost crescut cu mari greutăţi de către bunici, pentru care vrea să lupte toată viaţa, ca să îi răsplătească.

Tatăl său a murit şi el când Say avea doar şase ani, iar necazurile nu s-au oprit aici: a suferit şi o operaţie în urma căreia i-au fost afectate corzile vocale, ba chiar exista riscul să nu mai poată vorbi niciodată.

Cu mari probleme de dicţie, poate şi din cauza faptului că are limba despicată, Say a ştiut exact ce melodie să-şi aleagă, pentru a le câştiga inimile juraţilor, care cu greu şi-au putut stăpâni lacrimile.

„M-ai emoţionat pentru că în ciuda acestui defect de vorbire pe care îl ai, ai ştiut să îţi alegi repertoriul şi mi-ai transmis o stare. Nu mă aşteptam. M-ai surprins…Nu ai cântat perfect, dar a fost mai importantă starea pe care mi-ai indus-o”, i-a mărturisit rock-starul Bănică, în vreme ce Delia i-a spus: „Ai un timbru de îngeraş”. Acesta a fost momentul în care Say a fugit către jurată, a îmbrăţisat-o şi i-a furat un pupic.

Întregul moment va putea fi urmărit mâine seară, de la 20:30, în cel mai nou episod „X Factor”, la Antena 1, când telespectatorii vor afla şi dacă Say merge sau nu în următoarea etapă a concursului.

1220 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*