Antena 1 difuzează super-producţia Frozen – Regatul de gheaţă

loading...

Ultima duminică din februarie aduce la Antena 1 “Frozen – Regatul de gheaţă” – una dintre cele mai recente pelicule de animaţie, ce a creat o adevărată isterie în rândul copiilor de pretutindeni, aducând totodată în palmaresul Disney două premii Oscar, la categoriile “Cel mai bun film de animaţie” şi “Cel mai bun cântec de pe o coloană sonoră originală”.

FROZENTânăra Anna şi Crăiasa Zăpezii Elsa le dau întâlnire telespectatorilor începând cu ora 20:00 pentru a porni împreună într-o călătorie de poveste, ce le va scoate în cale troli, fiinţe magice, amuzantul om de zăpadă Olaf, dar şi o mulţime de pericole.

Dalma Kovacs – artista care a dat glas Elsei în animaţia „Frozen – Regatul de gheaţă” şi acum, la mai bine de trei ani de la lansarea peliculei primeşte telefoane din partea prietenilor: „Pot spune că am inventat un nou gen – musicalul la telefon. Imediat după lansare, toţi prietenii cu prichindei mă sunau să mă roage să vorbesc la telefon cu cei mici. Unii dintre ei au rămas consecvenţi, chiar zilele trecute „Elsa” a vorbit, pentru a nu ştiu câta oară, cu o fetiţă de 6 ani. E datoria mea faţă de româncuţe”, a mai povestit ea, care îşi aminteşte amuzată de drumurile făcute la magazinul oficial Disney România. „Ce cadou mai frumos puteam face, dacă nu un dvd cu autograful Elsei. Cred că am achiziţionat peste 150 de dvd-uri până acum, iar când am aflat că Antena 1 va difuza duminica aceasta pelicula, am organizat o vizionare la mine acasă, cu toţi prietenii.”

Concurentul celui de-al optulea sezon „Te cunosc de undeva!”, George Papagheorghe, îşi aminteşte cu mare drag experienţa „Frozen”. Artistul i-a dat viaţă Prinţului Hans în celebra peliculă, însă a păstrat secretul o perioadă: „Nu le-am spus fetelor absolut nimic, le-am invitat la lansare şi le-am lăsat să descopere singure. Karina a întrebat imediat <<Tati, tu eşti Hans?>>. Bineînţeles că au urmat imediat şi mustrările <<De ce ai fost aşa rău cu ea?>>”. Abia aşteptăm seara de duminică, să ne bucurăm împreună de momentele noastre preferate din Frozen, iar fetele vor avea ocazia să îşi facă o nouă listă de cumpărături Disney, mai ales că în aprilie pornim către Disneyland”, a povestit George.

570 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*