Antena 1 difuzează la Observator reportaje despre explozia de la Cernobîl

loading...

Miercurea aceasta se împlinesc 31 de ani de la cel mai mare accident nuclear din istorie, Cernobîl. Dezastrul e departe în timp, dar efectele exploziei de la Centrala Nucleara se resimt şi acum. Câţi au murit atunci? Şi câţi au dezvoltat malformaţii, cancer şi alte afecţiuni?

observator-antena-1Cât de gravă a fost, de fapt, catastrofa de la Cernobîl? Până unde a ajuns să contamineze norul radioactiv? Şi care au fost efectele reale ale exploziei? Răspunsuri la aceste întrebări dau, în exclusivitate pentru Observator, cei mai buni specialişti în domeniu, care vorbesc pentru prima dată la TV.

În premieră, o echipă de televiziune din România a ajuns la Cernobîl alături de un doctor român în ştiinţe. Miercuri, joi și vineri, telespectatorii Antena 1 pot urmări o serie de materiale document semnate de Sonia Simionov şi Loredana Popovici.

La 31 de ani de la cel mai mare accident nuclear din istorie, reporterii Observator stau faţă în faţă cu efectele reale ale dezastrului de la Cernobîl. Pentru prima dată, o echipă de televiziune merge în Ucraina însoţită de unul dintre cei mai buni experţi pe care îi are România.

Sonia Simionov, reporter Observator, născută în anul Cernobîlului, Loredana Popovici, operator Observator, şi profesorul Ion Chiosilă, doctor în ştiinţe, refac la faţa locului ce s-a întâmplat pe 26 aprilie 1986 şi ne arată cât de nociv a fost norul radioactiv pentru România. Cei mai renumiţi specialişti ai momentului dau, în exclusivitate pentru Observator, răspunsuri la întrebări cheie.

Cum a reacţionat puterea comunistă, cât de muşamalizat a fost dezastrul, ce scria presa vremii şi ce au făcut specialiştii noştri în momentele de după explozie? Cât e mit şi cât e realitate în îmbolnăvirile de cancer despre care se spune că au fost provocate de accidentul de la Cernobîl? Care au fost alimentele contaminate cel mai mult, cine testa hrana populaţiei și, mai ales, pe cea a cuplului Ceauşescu? Cât de securizată este Centrala Nucleară de la Cernavodă în faţa unei erori umane, a unei calamităţi naturale sau a unui atac terorist? Toate acestea își vor găsi lămururi în seria de reportaje speciale difuzate miercuri, joi și vineri la Observator.

673 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*